Antena 3 CNN Actualitate Jandarmeria a pierdut primul proces intentat de protestatarii din Piaţa Universităţii. Instituţia trebuie să plătească 5.000 lei unei manifestante

Jandarmeria a pierdut primul proces intentat de protestatarii din Piaţa Universităţii. Instituţia trebuie să plătească 5.000 lei unei manifestante

Jandarmeria a pierdut primul proces intentat de protestatarii din Piaţa Universităţii. Instituţia trebuie să plătească 5.000 lei unei manifestante
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    23 Ian 2013   •   09:45

Jandarmeria română a pierdut primul proces intentat de protestatarii din Piaţa Universităţii. O tânără care a participat la manifestaţii, şi a fost amendată de jandarmi, a demonstrat în instanţă că forţele de ordine au comis un abuz. Jandarmeria trebuie să plătească daune morale de 5.000 de lei.

Tânăra Diana Iftodi a fost acuzată că, împreună cu mai mulţi colegi, au avut scandat trivial la manifestaţii.

Protestatara susţine că, din perspectiva ei, scandările nu au fost triviale. Jandarmii sunt de altă părere.



Ulterior, tinerii au fost duşi la o secţie de poliţie, iar după câteva ore, toţi cei opt au plecat cu câte o amendă de 1.000 de lei fiecare, pentru tulburarea liniştii publice.

Diana Iftodi a contestat amenda în instanţă şi a câştigat. Protestatara trebuie să primească acum din partea Jandarmeriei Române 5.000 lei despăgubiri.


La începutul acestui an, Jandarmeria Bucureşti a fost decapitată, din cauza abuzurilor comise la protestele de la Universitate. Şeful Jandarmeriei Capitalei, Eugen Meran, a fost demis din cauza abuzurilor comise de cei aflaţi în subordinea sa, în urmă cu un an, la protestele din Piaţa Universităţii.

Protestele din ianuarie 2012 desfăşurate în Piaţa Universităţii - la care au ieşit în stradă, mai multe zile la rând, sute de persoane - au început pe 13 ianuarie, în semn de solidaritate cu subsecretarul de stat Raed Arafat, protagonist al unui conflict public cu preşedintele Traian Băsescu, pe tema reformelor din Sănătate. În timpul evenimentelor, au avut loc ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine.







×
Subiecte în articol: Jandarmeria Romana proces daune morale
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close