Înalta Curte de Casație și Justiție a dat, luni, sentinţa definitivă în dosarul lui Murillo Diosa Luis Alfonso, columbianul care a vrut să arunce în aer obiective strategice din România, la instigarea unei persoane din Rusia. Bărbatul a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru tentativă la acte de diversiune.
Practic, Instanța supremă a respins apelul columbianului şi a fost menținută sentința dată în iunie 2025 de Curtea de Apel București.
Ce a decis, luni, Înalta Curte de Casație și Justiție
"Detalii soluţie: În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Murillo Diosa Luis Alfonso împotriva sentin?ţei penale nr. 85 din 04 iunie 2025 a Curţii de Apel Bucure?şti– Secţia a II a penală.
Obligă inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 1044 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariul interpretului de limba spaniolă se suportă din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Definitivă.
Pronunţată astăzi, 22 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin intermediul grefei instanţei".
Acuzele procurorilor
În luna noiembrie 2024, columbianul plănuia să arunce în aer obiective situate în proximitatea unui complex din județul Ilfov unde se aflau un depozit de deșeuri reciclabile, dar și două sonde de extracție a petrolului și o stație de reglare/măsurare gaze naturale, spun procurorii.
"Pe parcursul lunii iulie 2024, la instigarea unei persoane, cetățean străin rezident în Federația Rusă, bărbatul ar fi desfășurat o activitate intensă de documentare pentru punerea în aplicare a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective din România, toate prezentând importanță deosebită, de natură să pună în pericol securitatea națională.
În perioada 28 – 30 iulie 2024, fiind prezent fizic pe teritoriul României, bărbatul de 34 de ani ar fi procedat la efectuarea recunoașterii obiectivelor pe care ar fi intenționat să le distrugă prin incendiere/explozie, la identificarea căilor de acces și de retragere ale obiectivelor vizate, obiective situate în proximitatea unui complex din județul Ilfov, unde s-ar fi aflat un depozit de deșeuri reciclabile, precum și două sonde de extracție a petrolului și o stație de reglare/măsurare gaze naturale”, comunica Poliția Română, anul trecut.