Toto Dumitrescu cere să iasă din arestul preventiv. Raportul INML arată că fiul lui Ilie Dumitrescu avea droguri de mare risc în sânge. Legiştii verifică acum dacă tânărul de 28 de ani era drogat în timp ce se afla la volan, când a fost implicat în accidentul rutier din Capitală. El a fugit de la locul cu pricina, informează Antena 3 CNN.
Avocaţii lui Toto Dumitrescu au contestat decizia încă din sala de judecată. Tânărul își doreşte să fie cercetat în libertate sau sub control judiciar. Cel mai probabil, săptămâna viitoare va fi stabilită data pentru această contestaţie. În acest moment, el este anchetat doar pentru părăsirea locului accidentului.
Dacă se va demonstra faptul că s-a urcat drogat la volan, riscă, probabil, o pedeapsă cu executare.
Marți seară, fiul lui Ilie Dumitrescu a fost reținut pentru 24 de ore pentru „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, apoi a fost arestat pentru 30 de zile.
Ce a indicat raportul INML
Toto Dumitrescu a fost dus la Brigada Rutieră și apoi la INML, unde testele de sânge au confirmat prezența cocainei.
În accident, o șoferiță de 23 de ani, care încerca să vireze stânga de pe Bulevardul Primăverii pe Mircea Eliade, a fost lovită din plin. Tânăra se află în continuare în stare gravă la Spitalul Floreasca. Imediat după impact, fiul lui Ilie Dumitrescu a părăsit locul accidentului și a plecat pe jos.