Liderul USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu, a fost reținut de DIICOT într-un dosar privind încălcarea sancțiunilor UE. Procurorii îl suspectează că ar fi coordonat vânzarea unui utilaj cu posibilă utilizare militară către firme-paravan din Germania și Kazahstan, cu beneficiarul final în Belarus.
Alexandru Munteanu a fost reținut după 12 ore de audieri de către procurorii DIICOT.
Potrivit anchetatorilor, Munteanu era directorul general al unei companii care producea utilaje ar fi vândut, prin intermediul unor companii-paravan din Germania și Kazahstan, un utilaj care, deși avea utilizare civilă, putea fi modificat și ulterior folosit pentru producerea de armament. Utilajul ar fi urmat să ajungă la o companie din Belarus, aflată sub sancțiunile Uniunii Europene.
Utilajul valorează peste 1,5 milioane de euro.
În același dosar a mai fost reținută o persoană cu dublă cetățenie, română și rusă.
Reacția USR
USR a anunțat, miercuri, că Alexandru Munteanu, vizat într-un dosar de încălcare a sancţiunilor internaţionale instrumentat de DIICOT, este consilier local la Târgovişte şi vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, având cetăţenie română şi moldovenească. Dacă acuzaţiile se vor confirma, el ar putea fi exclus din partid.
"Alexandru Munteanu este conşilier local la Târgovişte si VP USR Damboviţa. Are dublă cetăţenie: română şi moldovenească. Dacă se confirmă acuzaţiile pe care i le aduce DIICOT, i se vor aplica prevederile statutare, mergând până la excluderea din USR", a transmis, miercuri, USR, într-un comunicat de presă.
Formaţiunea reaminteşte că MAE, prin ministrul USR, Oana Toiu, a iniţiat legea pentru sancţionarea celor care încalcă embargouri şi prin care eludarea şi încălcarea sancţiunilor internaţionale, inclusiv a măsurilor restrictive impuse Federaţiei Ruse, trec de la stadiul de simplă neregulă sau contravenţie la cel de infracţiune gravă.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Bacău şi Ilfov, într-un dosar care vizează încălcarea şi eludarea sancţiunilor internaţionale.
Mai multe persoane sunt suspectate că au fabricat, comercializat şi transferat utilaje industriale, mai exact un strung vertical în valoare de 1,75 de milioane de euro, care pot fi utilizate pentru fabricarea de echipamente militare, beneficiarul final fiind o entitate din Belarus.
Opt suspecţi sunt urmăriţi penal în acest dosar.