Antena 3 CNN Actualitate Justiție Procurorul DNA Mircea Negulescu, înregistrat în timp ce îl jignea pe procurorul general, a demisionat

Procurorul DNA Mircea Negulescu, înregistrat în timp ce îl jignea pe procurorul general, a demisionat

Procurorul DNA Mircea Negulescu, înregistrat în timp ce îl jignea pe procurorul general, a demisionat
de M.Z.    |    15 Feb 2017   •   12:04

Procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, înregistrat în timp ce îl jignea pe procurorul general Augustin Lazăr şi se lăuda că a arestat jumătate din ţară şi-a dat demisia. 

Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp de DNA. 

Având în vedere apariția în spațiul public a unei înregistrări audio conținând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploiești și unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017, s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Această cerere a fost transmisă Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, spre competentă soluționare”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), emis miercuri.

Procurorul DNA Mircea Negulescu, despre procurorul general Augustin Lazăr: ”O zdreanță ordinară”

După apariţia acestor înregistrării audio, procurorul general a cerut o anchetă disciplinară de urgenţă în cazul Negulescu. 

Augustin Lazăr vrea să se stabilească dacă procurorul a luat legatura cu rude ale inculpaților sau le-a oferit consultanţă juridică. Dacă va fi găsit vinovat, Negulescu riscă să fie exclus din magistratură sau chiar să i se facă dosar penal. 

Şefa DNA Laura Codruţa Kovesi avea, în urmă cu exact o lună, numai cuvinte de lauda la adresa DNA Ploieşti. Aceasta spunea că echipa de la Prahova este una extrem de performantă, iar procurorii de acolo se ocupă de unele dintre cele mai importante dosare penale.

”DNA Ploiești este una dintre structurile teritoriale cele mai performante, cu cele mai multe dosare, colegii de la Ploiești fac o echipa foarte bună, profesioniști, au fost și atacati foarte mult”, a spus Laura Codruța Kovesi, la un post de televiziune.

În luna decembrie, într-o înregistrare dată publicităţii de Sebastian Ghiţă, procurorul DNA Mircea Negulescu se dezlănţuia într-un sir de cuvinte imposibil de reprodus. 

×
Subiecte în articol: Augustin Lazar mircea negulescu
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close