Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, după tragedia de la Matei Balș: "O zi foarte tristă astăzi! Situația se repetă"

Klaus Iohannis, după tragedia de la Matei Balș: "O zi foarte tristă astăzi! Situația se repetă"

Silvia Țigănilă
1 minut de citit Publicat la 13:21 29 Ian 2021 Modificat la 13:21 29 Ian 2021
o_1et6ucsm9nj71ucauquik1bi3b.jpg

Președintele Klaus Iohannis a mers vineri la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, după incendiul care a luat cinci vieți.

”Ce pot să spun este că îmi pare foarte rău. Transmit condoleanțe familiilor îndoliate, iar celor care au fost aici în saloane le doresc însănătoșire grabnică”, a spus Iohannis.

”Am discutat încă de când au fost anunțate forțele de intervenție în permanență cu cei care au condus intervenția și am primit toate datele care sunt certe. A fost o intervenție foarte complicată, cu foarte multe forțe implicate. S-a reacționat extrem de rapid, în foarte puține minute. Din păcate, pentru câțiva a fost prea târziu”, a mai spus președintele, felicitând forțele de intervenție pentru efortul depus.

”Situația se repetă cumva”, a adăugat Iohannis.

Iohannis: Anchetele vor scoate fără îndoială la lumină ce s-a întâmplat, cine este vinovat și vinovații vor fi sancționați

Potrivit președintelui, problema e mult mai amplă. ”Avem de-a face cu probleme structurale în spitale și am cerut ministrului Sănătății să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate și aștept cât de curând primele idei”, a precizat Iohannis.

Cinci persoane au murit în urma incendiului de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală

După incendiu, 43 de pacienți au fost relocați în alte unități, iar 53 au fost mutați în incinta Spitalului ”Matei Balș”.

Klaus Iohannis: Medicii, asistentele, tot personalul medical sunt eroii mei

”Au depus eforturi supraomenești, până la epuizare, cu personal prea puțin. Îmi exprim și cu această ocazie admirația pentru toți medicii și personalul medical

Repet, e nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate pentru că astfel de lucruri nu trebuie să se mai repete”, a transmis președintele.

Citiți și: Marcel Ciolacu: "Șapte spitale au ars în ultimele luni! Vom continua să numărăm morții"

×
Parteneri
x close