În perioada 13–23 august 2026, cei 17 tineri din cadrul Consiliului Local al Tinerilor Alexandria, alături de coordonatori educaționali, au participat la cea de-a treia mobilitate internațională din cadrul programului „L.O.C.A.L. EU: De la comunitate locală la impact european | Study Tour 2026”, desfășurată în România, Bulgaria și Grecia. Timp de 11 zile, participanții au luat parte la întâlniri diplomatice, vizite instituționale, ateliere educaționale și experiențe culturale, menite să le dezvolte competențele de leadership, implicare civică și înțelegerea valorilor europene.
Programul a debutat la Constanța, unde tinerii au participat la o sesiune de orientare și stabilire a obiectivelor mobilității, urmată de vizitarea Cazinoului din Constanța, unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice și culturale ale României. Vizita le-a oferit participanților ocazia de a descoperi patrimoniul local și de a înțelege importanța conservării și valorificării identității culturale.
Tot la Constanța, delegația a fost găzduită de ZBOR Hub Constanța, unde tinerii au descoperit modelul unui hub dedicat dezvoltării tinerilor și oportunitățile pe care acesta le oferă comunității. În cadrul întâlnirii, reprezentanții hub-ului au prezentat rețeaua națională ZBOR și modul în care aceasta sprijină implicarea civică, dezvoltarea competențelor și inițiativele de tineret. Participanții au prezentat, la rândul lor, proiectul L.O.C.A.L. EU, realizând un valoros schimb de bune practici. Programul a continuat cu un atelier dedicat dependenței de ecrane și prevenirii cyberbullying-ului, în cadrul căruia tinerii au analizat provocările mediului digital și au discutat soluții concrete pentru un comportament responsabil și sigur în mediul online. Experiența din Constanța a fost completată de participarea la concertul „Madrigal la Răsărit”, susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pe plaja Zoom Beach, un moment artistic deosebit care le-a oferit participanților ocazia de a descoperi patrimoniul cultural românesc într-un cadru spectaculos și de a înțelege rolul culturii ca element de identitate și coeziune europeană.
În Bulgaria, mobilitatea a inclus vizite la Cap Kaliakra și în Nessebar, oraș aflat în patrimoniul mondial UNESCO. Participanții au descoperit legăturile dintre patrimoniul istoric, identitatea locală și valorile europene, au explorat obiective reprezentative și au participat la activități educaționale și interactive menite să dezvolte spiritul de observație, lucrul în echipă și capacitatea de a valorifica și promova patrimoniul cultural în rândul tinerilor.
![]()
Unul dintre cele mai importante momente ale mobilității a fost vizita oficială la Consulatul General al României la Salonic, unde tinerii au avut oportunitatea de a dialoga cu doamna Corina Crețu, consul general al României la Salonic și fost comisar european. Discuțiile au abordat rolul diplomației în consolidarea relațiilor dintre state, funcționarea instituțiilor europene, oportunitățile pe care Uniunea Europeană le oferă tinerilor și importanța implicării civice în dezvoltarea comunităților locale. Întâlnirea a reprezentat o sursă de inspirație pentru participanți, oferindu-le o perspectivă directă asupra unei cariere în serviciul public și în instituțiile europene.
În Grecia, programul a inclus și un atelier de apicultură desfășurat în zona Nikiti, unde participanții au descoperit procesul de creștere a albinelor, organizarea unei stupine, etapele recoltării mierii și importanța biodiversității pentru dezvoltarea durabilă. Experiența a fost completată de degustarea mai multor sortimente de miere și de discuții cu apicultorii despre antreprenoriatul local și valorificarea tradițiilor.
Pe parcursul șederii în Sithonia, tinerii au participat la o serie de activități educaționale dedicate patrimoniului, identității europene și dezvoltării competențelor media. Aceștia au explorat cultura și istoria regiunii și au participat la dezbateri privind geopolitica Mării Egee, rolul frontierelor externe ale Uniunii Europene, patrimoniul cultural și economia albastră. Activitățile au încurajat gândirea critică, argumentarea și înțelegerea provocărilor contemporane cu care se confruntă Europa.
Ultima etapă a mobilității a avut loc în Sofia, unde delegația a fost primită la Ambasada României în Republica Bulgaria de către doamna Nicole Moț, consilier. În cadrul întâlnirii, participanții au aflat mai multe despre activitatea unei misiuni diplomatice, reprezentarea intereselor României în străinătate și parcursul profesional necesar pentru o carieră în diplomație. Dialogul a oferit tinerilor o perspectivă practică asupra relațiilor internaționale și a responsabilităților pe care le implică reprezentarea unei țări.
![]()
Mobilitatea s-a încheiat cu o sesiune de evaluare și reflecție, în cadrul căreia participanții și-au analizat progresul, competențele dezvoltate și modalitățile prin care experiențele acumulate vor fi valorificate în comunitatea locală. Tinerii au stabilit direcții concrete de diseminare a rezultatelor și de multiplicare a impactului programului în municipiul Alexandria.
Prin cea de-a treia mobilitate, programul „L.O.C.A.L. EU: De la comunitate locală la impact european | Study Tour 2026” și-a atins obiectivul de a oferi tinerilor experiențe autentice de învățare europeană, conectând educația nonformală, diplomația, patrimoniul cultural și implicarea civică într-un parcurs complex de formare a viitorilor lideri ai comunității. Cele trei mobilități internaționale desfășurate pe parcursul anului au contribuit la dezvoltarea unei generații de tineri mai bine pregătiți să participe activ la viața democratică și să reprezinte cu responsabilitate comunitatea lor în context european.
Despre CLTA
Consiliul Local al Tinerilor Alexandria (CLTA) oferă elevilor oportunitatea de a-și exprima opiniile și de a influența deciziile care îi privesc direct.
CLTA a fost constituit în 2006 și, de atunci, liceenii și-au ales periodic reprezentanții, continuând tradiția implicării civice. Alegerea primarului și a consilierilor tineri simbolizează începutul unei noi generații de lideri, pregătiți să contribuie activ la viața comunității și să promoveze proiecte care să răspundă nevoilor și aspirațiilor colegilor lor, dar și să influențeze pozitiv dezvoltarea municipiului.
Misiunea Consiliului Local al Tinerilor din Alexandria este de a reprezenta vocea elevilor din liceele din municipiu, de a încuraja implicarea civică a tinerilor și de a contribui activ la dezvoltarea comunității locale.
Despre programul „L.O.C.A.L. EU”
Programul L.O.C.A.L. EU reprezintă o inițiativă strategică dedicată formării unei noi generații de lideri comunitari și urmărește dezvoltarea unei rețele transnaționale de tineri implicați civic, capabili să contribuie activ la dezvoltarea comunităților locale și la promovarea valorilor europene.
În cadrul acestui demers, elevii din Alexandria vor avea oportunitatea de a înțelege mai bine rolul diplomației românești, activitatea unei misiuni diplomatice și modul în care instituțiile statului român contribuie la consolidarea relațiilor europene și la sprijinirea comunităților de români din diaspora.