Antena 3 CNN Actualitate Locale Două persoane, spulberate pe trecerea de pietoni de un cunoscut om de afaceri din Timișoara. Acesta ar fi avut peste 200 km/h

Două persoane, spulberate pe trecerea de pietoni de un cunoscut om de afaceri din Timișoara. Acesta ar fi avut peste 200 km/h

Carambol într-o mare intersecție, intens circulată, din Timișoara. Polițiștii sunt chiar acum la fața locului. Două persoane au fost spulberate pe trecerea de pietoni.

Două persoane, spulberate pe trecerea de pietoni de un cunoscut om de afaceri din Timișoara. Acesta ar fi avut peste 200 km/h
Sursa foto: antena3
de Andreea Borboros    |    29 Noi 2021   •   14:36

Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp. 

Șoferul unui autoturism a călcat pedala de accelerație, spun martorii, cu peste 200 de kilometri la oră. Acesta a încercat să depășească o coloană de mașini care stăteau la semafor. 

Din cauza vitezei, în momentul în care a încercat să revină pe sensul său de mers, a spulberat 2 persoane care se aflau pe trecerea de pietoni, a zburat peste marcajul care delimitează cele două benzi de circulație și s-a oprit în mai multe autoturisme aflate în fața unui bloc. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În urma impactului deosebit de puternic 5 mașini au fost avariate și patru persoane sunt rănite. 

Echipajul medical sosit la fața locului oferă primul ajutor victimelor. 

Fratele șoferului a declarat în fața polițiștilor că acestuia i s-ar fi făcut rău la volan, motiv pentru care a intrat pe contrasens. 

Șoferul este un cunoscut om de afaceri din Timișoara. 

×
Subiecte în articol: Timisoara accident
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close