Antena 3 Actualitate Locale Accident în județul Bistrița. O fetiță de 10 ani a fost preluată de elicopterul SMURD

Accident în județul Bistrița. O fetiță de 10 ani a fost preluată de elicopterul SMURD

25 Iun 2016   •   20:25
Accident în județul Bistrița. O fetiță de 10 ani a fost preluată de elicopterul SMURD

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă seara, într-un accident produs pe drumul judeţean ce străbate localitatea Şieuţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe carosabil, două dintre acestea fiind în stare gravă. 

Una dintre victimele grav rănite este o fetiţă de 10 ani, care a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la Târgu Mureş, în stare de inconştienţă. 

Al doilea rănit grav este un tânăr de 20 ani, pe care echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD l-a găsit de asemenea în stare de inconştienţă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Virginia Pîrlea, din primele date rezultă că şoferul, un bărbat în vârstă de 31 ani, a pierdut controlul volanului în timp ce se deplasa pe DJ 154, îndreptându-se spre şanţul de la marginea drumului, după care maşina s-a răsturnat pe carosabil. 

Cauza accidentului este în curs de stabilire. 

La locul accidentului au intervenit două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close