Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cumplit pe DN 2E, în Suceava. O persoană a murit şi alta a fost grav rănită

Accident cumplit pe DN 2E, în Suceava. O persoană a murit şi alta a fost grav rănită

O persoană a murit şi alta a fost grav rănită într-un accident produs pe DN 2E, joi, pe raza localităţii Cornu Luncii.

Accident cumplit pe DN 2E, în Suceava. O persoană a murit şi alta a fost grav rănită
Sursa foto: ISU Suceava
de Silvia Preda    |    24 Mar 2022   •   23:07

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, în accident au fost implicate un autotren, o autoutilitară şi un autoturism. Două persoane, ambele femei din autoturism, au rămas încarcerate în urma coliziunii, iar una dintre acestea avea leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată.

A doua victimă extrasă din autoturism în stare de şemiconştienţă, cu traumatisme multiple, a fost preluată de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava şi transportată la spital.

Şoferul autotrenului şi cel al autoutilitarei nu au necesitat îngrijiri medicale.

În zonă au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje ale SAJ Suceava. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident Suceava Cornu Luncii
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close