Antena 3 CNN Actualitate Locale Bucureștenii din Sectorul 5 care au venituri mici vor primi bani pentru facturile la energie. Cine se încadrează

Bucureștenii din Sectorul 5 care au venituri mici vor primi bani pentru facturile la energie. Cine se încadrează

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 17:51 23 Oct 2025 Modificat la 20:49 23 Oct 2025
979275
Bucureștenii din Sectorul 5 care au venituri mici vor primi bani pentru facturile la energie. Foto: Getty Images

Oamenii vulnerabili din Sectorul 5 vor primi sprijin financiar de 50 de lei lunar pentru plata facturilor la energia electrică, conform unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului Local de joi.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 au scris pe Facebook că sprijinul financiar va fi acordat sub formă de tichet electronic de energie, suma de 50 de lei acordată lunar putând fi utilizată doar pentru achitarea unei părţi din costul facturii la energia electrică şi nu va fi luată în calcul la stabilirea altor beneficii de asistenţă socială.

De această sumă vor putea beneficia cetăţenii cu un venit lunar cuprins între 1.940 de lei şi 2.547 de lei pentru persoane singure şi familiile cu un venit net lunar/ membru cuprins între 1.784 de lei şi 2.547 de lei, pentru o perioadă de cel mult un an.

Mai multe informaţii despre criteriile de eligibilitate şi documentele necesare obţinerii acestui sprijin financiar pot fi accesate pe site-ul Primăriei Sectorului 5.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close