Antena 3 CNN Actualitate Locale Copil de numai patru ani, aruncat de mamă, de pe tobogan, la Caransebeș. Micuțul a ajuns la spital

Copil de numai patru ani, aruncat de mamă, de pe tobogan, la Caransebeș. Micuțul a ajuns la spital

Un copil de patru ani a ajuns la spital după ce a fost aruncat chiar de mama lui, de la o înălțime considerabilă, de pe un tobogan. Mai exact, de la 1,5 m.

Copil de numai patru ani, aruncat de mamă, de pe tobogan, la Caransebeș. Micuțul a ajuns la spital
de Laura Dinu    |    06 Sep 2021   •   09:04

Update 10:30. Cei trei copii ai femeii au fost plasați în plasament de urgență.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin au dispus măsura plasamentului în regim de urgență a celor trei copii minori ai femeii, de 1, 4 și 14 ani.

A fost întocmit dosar penal pentru violență în familie și rele tratamente aplicate minorului, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

”Cam de la un metru și jumătate, dacă nu mai bine, a dat cu el”, povestesc martorii. 

Incidentul s-a petrecut la un loc de joacă din zona Sălii Polivalente din Caransebeș. Părinții care erau de față au sunat imediat la Poliție, iar agenții au ridicat-o pe femeie și au dus copilul la spital.

Acolo, medicii i-au îngrijit rănile la cap, care, din fericire, nu îi pun viața în pericol. 

Băiatul a rămas internat pentru 24 de ore, în secția de Pediatrie, pentru mai multe investigații. 

Mama agresivă a fost internată și ea, forțat, la Psihiatrie, pentru o evaluare, a declarat Marius Isac, vicepreședintele Consiliului Județea Caransebeș, pentru site-ul gugulanul.ro

Femeia mai are trei copii

Angajații DGASPEC fac verificări la casa femeii, care mai are în grijă încă trei copii. Autoritățile vor decide ce vor face cu minorii. 

”Ca urmare a sesizării pe numărul de telefon de urgență a copilului, am primit informația că în Caransebeș a fost un incident nefericit.

Drept urmare am luat legătura cu conducerea IPJ Caransebeș în vederea găsirii unei soluții cât mai urgente pentru copilul implicat in incident, dar și pentru ceilalți frați rămași în locuință.

După discuțiile pe care le-am avut cu doamna doctor Liuba care este de gardă la SMUC, dumnealor au  hotărât ca mama să rămână internată nevoluntar pe secția psihiatrie pentru evaluare, iar copilul rămâne internat 24 de ore pe secția Pediatrie pentru mai multe investigații.

Rămâne problema celorlalți 3 frați, dintre care unul în vârstă de 1 an, pentru care o echipă din cadrul DGASPC s-a deplasat acum înspre Caransebeș, unde împreună cu un echipaj al Poliției Municipiului Caransebeș, se va deplasa la locuința copiilor în vederea găsirii soluției optime pentru micuți.

Mulțumesc pe această cale Poliției Municipiul Caransebeș si DGASPEC-lui pentru implicare în soluționarea acestui nefericit incident”, a precizat Marius Isac. 

×
Subiecte în articol: Tobogan Caransebes
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close