Antena 3 CNN Actualitate Locale Copil electrocutat de un stâlp de iluminat într-un parc de joacă din Bistriţa

Copil electrocutat de un stâlp de iluminat într-un parc de joacă din Bistriţa

Un copil, în vârstă de 7 ani, a ajuns la urgențe după ce s-a electrocutat de firele unui un stâlp de iluminat dintr-un parc de joacă din Bistriţa.

Copil electrocutat de un stâlp de iluminat într-un parc de joacă din Bistriţa
Sursa foto: bistriteanul.ro
de Claudia Popovici    |    24 Aug 2021   •   17:56

Scene de groază la un parc de joacă din Bistriţa. Un copil de 7 ani s-a electrocutat, luni seara, de firele unui stâlp de iluminat la care s-au făcut lucrări cu câteva zile în urmă.

Potrivit martorilor, care au sunat la 112, copilul a rămas inconștient preţ de câteva minute. Din fericire, echipajul medical ajuns la faţa locului l-a stabilizat şi l-a transportat la spital unde se află şi acum.

„Momentan se află internat pe secția Pediatrie, fiind conștient și stabil. Va mai rămâne o perioadă sub observație”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Florin Lazăr.

Poliția a anunțat marți că a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Vizaţi sunt angajaţii unei firme care au intervenit zilele trecute, la stâlpul respectiv.

De asemenea, pentru siguranţa copiilor alimentarea cu energie electrică a stâlpului de iluminat public din parcul de joacă unde s-a produs incidentul a fost întreruptă.

Potrivit presei locale, administrația locală a cerut şi un punct de vedere oficial din partea firmei ce gestionează iluminatul public în municipiu, care încă nu a fost primit.

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close