S-a născut la Ciugud în 28 martie 1923 și a copilărit alături de alți trei frați mai mari. Tatăl lor a fost în America, ca mulți alți români care au trecut Atlanticul la început de veac XX, în căutarea unei vieți materiale mai bune. Întors de pe acele tărâmuri, se căsătorește și are patru fii, care aveau să participe toți în al Doilea Război Mondial. Unul dintre ei, Amos, a fost luat prizonier la ruși și nu s-a mai întors niciodată.
Iosif sau Sâvu, cum îi spuneau cei dragi, era cel mai mic și la nici 20 de ani avea să fie înrolat în cadrul Regimentului 91 Infanterie, chiar în contigentul 45 în care fratele său, Simion, era sergent.
"Pentru mine era foarte bine că fratele meu m-a luat în contigentul lui. Nu am primit bătaie niciodată, cum o luau alți soldați", povestește acesta.
Își aduce aminte, ca și cum ar fi fost ieri, de luptele duse împotriva armatei ungare, timp de două săptămâni, în zona Aiudului. Acolo ar fi existat cuiburi de mitraliere maghiare și opuneau rezistență. În această luptă, fratele său, sergentul Simion, este împușcat grav la picior, pe raza localității Livezile, iar din cauza rănilor nu va mai participa în război. Tot atunci și veteranul este rănit la ambele mâini, însă după refacere în spitalul din Craiova, este înrolat din nou, iar contigentul său ajunge la Oarba de Mureș după luptele sângeroase cunoscute.
"Oamenii nu au răbdare să mă asculte câte am eu să spun"
Este luat pe front și ajunge cu camarazii săi până în Munții Tatra, din Cehoslovacia. Povestește că pericolul morții l-a însoțit pe toată durata războiului. În Ungaria, o schijă l-a rănit la cap, iar rănile i-au fost oblojite de o rusoaică soldat. Pe lângă pericolul morții iminente, a suferit de foame, alături de camarazii săi. Chinuiți au fost și de păduchi, numiți de soldați „partizani”, care stăteau pe ei în strat gros: „Îi luam cu mâna cum iei în palme nisipul”.
Din Cehoslovacia s-au întors pe jos timp de câteva luni. După eliberare, s-a căsătorit și a avut doi copii, o fată și un băiat, decedat de mai mulți ani. Și-a construit casă în Alba Iulia, fiind mulți ani vecin cu fotograful Marii Uniri, Samoilă Mârza. „Era bătrân când l-am cunoscut și am povestit cu el despre Unire și despre război. Mi-a arătat aparatul cu care a făcut poze la Unire și care acum e la muzeu”, a spus veteranul.
Despre experiența sa în război a mărturisit că oamenii de azi nici nu își pot imagina cât de greu a fost.
"Oamenii nu au răbdare să mă asculte câte am eu să spun cum a fost în război", a mai mărturisit el.
Moș Sâvu, cu lacrimi în ochi: "Să nu uitați niciodată de jertfa și sângele curs pentru țara noastră"
La împlinirea vârstei de 100 de ani, l-au vizitat elevii fruntași Andrei Rebreanu și Emanuela Iliescu, ambii din clasa a X-a, însoțiți de doamna Ioana Popa, purtătorul de cuvânt al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul „Alba Iulia și doamna dr. Petruța Pop, șeful Cercului Militar Alba Iulia, care i-au adus mai multe daruri și i-au adresat urări de bine și multă sănătate.
Prezența elevilor militari reprezintă pentru veteranul nostru, de fiecare dată, o mare bucurie.
"Să nu uitați niciodată de jertfa și sângele curs pentru țara noastră", le-a spus cu lacrimi în ochi moșu’ Sâvu.
