Antena 3 CNN Actualitate Locale Gabriela Firea, prezentă la plantarea a 560 de copaci în București

Gabriela Firea, prezentă la plantarea a 560 de copaci în București

Gabriela Firea, prezentă la plantarea a 560 de copaci în București
30 Oct 2019   •   16:52

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a fost prezentă miercuri la plantarea câtorva sute de copaci într-un parc din București.

"Am participat, impreuna cu echipa mea, la o amplă acțiune de plantare de arbori, în Parcul Tineretului din Capitala. Astfel, pe parcursul celor două zile ale campaniei, 28 – 29 octombrie, au fost plantaţi 560 de copaci din diverse specii.

Prin intermediul acestei campanii de plantare marcăm cei 560 de ani de atestare documentară a orașului București şi, totodată, facem un pas înainte pentru o Capitală mai verde şi pentru un aer mai curat.

Pe lângă măsurile antipoluare pe care le-am luat deja – achiziţia de mijloace de transport în comun nepoluante şi vinieta Oxigen, creşterea spaţiului verde din Capitală este o altă prioritate pentru Primăria Capitalei.

Îmi doresc ca acest demers să fie un mesaj şi un îndemn pentru fiecare dintre noi că, ori de câte ori plantăm un copac, a doua zi vom respira un aer mai proaspăt şi mai curat.

Arborii plantați sunt din diverse specii, precum stejar pedunculat, stejar roșu, frasin, arțar, tei, potrivit angajamentelor încheiate de Primăria Municipiului București cu beneficiarii avizelor de specialitate emise, pentru revigorarea patrimoniului verde al parcului și îmbunătățirii calității mediului.

Din cei 560 de arbori plantați în cadrul acțiunii, 315 exemplare au fost furnizate de Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A. ca urmare a defrișării arborilor în vederea realizării obiectivului de investiţii „Pasaj Dna. Ghica”.

Celelalte 245 de exemplare au fost furnizate de persoane juridice pentru realizarea de plantări în compensarea arborilor defrișați pentru realizarea de lucrări pe terenuri proprietate privată.

Plantarea arborilor s-a realizat cu sprijinul personalului din cadrul Direcției de Mediu a Primăriei Capitalei, Trustului de Clădiri Metropolitane București S.A., Companiei Municipale Parcuri și Grădini București S.A., Companiei Municipale Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București S.A. și Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, administratorul Parcului Tineretului", a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea
Parteneri
Record de viteză pe un drum naţional din România
x close