Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat şi-ar fi dat foc în garsonieră, la Râmnicu Vâlcea | Peste 100 de oameni evacuaţi

Un bărbat şi-ar fi dat foc în garsonieră, la Râmnicu Vâlcea | Peste 100 de oameni evacuaţi

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:01 23 Iun 2023 Modificat la 09:01 23 Iun 2023

Potrivit surselor Antena 3 CNN, un bărbat şi-ar fi dat foc în garsonieră, la Râmnicu Vâlcea. Fumul gros s-a extins rapid în imobil, iar mai multe persoane au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieşi din locuinţe. 

Trei oameni au fost transportaţi la spital, printre care şi o femeie care se află în stare gravă.

Autorităţile au deschis acum o anchetă ca să afle cum a izbucnit incendiul.

Potrivit ISU Vâlcea, incendiul a izbucnit, joi noaptea, la etajul 3 al unui bloc cu patru etaje de pe strada Decebal din Râmnicu Vâlcea, acolo fiind trimise două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoplatformă, o descarcerare, o autospecială de transport victime multiple.

Pompierii militari au evacuat 15 persoane, iar echipajele SMURD şi SAJ au evaluat medical 5 persoane. Trei dintre acestea au fost transportate la spital de ambulanţele SAJ.

Citeşte şi: "Priviți-le chipurile. Merită tot respectul!": Ei sunt pompierii care au intervenit la incendiul de la rafinăria Petromidia

Alte persoane au ieşit singure din imobil, până la sosirea pompierilor militari.

Incendiul, anunţat la ora 23.27, a fost stins la 0.11. Au ars o cameră de locuit şi mobilierul din aceasta. Au fost inundate cu fum etajele 3 şi 4.

Cauza probabila de izbucnire a incediului este în curs de cercetare.

×
x close