Antena 3 CNN Actualitate Locale Imagini incredibile cu un elev care își agresează profesorul, la catedră. Cazul din Caraş-Severin, anchetat abia după 4 ani

Imagini incredibile cu un elev care își agresează profesorul, la catedră. Cazul din Caraş-Severin, anchetat abia după 4 ani

M.P.
<1 minut de citit Publicat la 16:47 06 Noi 2025 Modificat la 16:47 06 Noi 2025
elevul
Poliţiştii din Caraş-Severin anchetează după aproape 4 ani cazul unui elev care şi-a agresat profesorul. De unde a plecat scandalul. Sursa foto: captură Antena 3 CNN

Este anchetă într-un liceu din Caraş-Severin, unde un elev a agresat un profesor. Scandalul a pornit după ce dascălul i-a luat telefonul tânărului. Verificările au loc la abia 4 ani de la acest incident, pentru că şcoala n-a raportat cazul, informează Antena 3 CNN.

"Inspectoratul şcolar condamnă ferm astfel de abateri", a spus Ion Moatăr, purtător de cuvânt ISJ Caraş Severin.

"S-a stabilit că, la momentul producerii incidentului, poliţiştii n-au fost sesizaţi nici de către unitatea de învățământ, nici de către cadrul didactic. Situaţia a fost gestionată la nivelul şcolii, iar elevul a fost sancţionat disciplinar, conform regulamentului intern al şcolii", a declarat Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt IPJ Caraş severin.

"Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin face apel la responsabilitate în ceea ce privește distribuirea imaginilor și informațiilor în mediul online, pentru a evita interpretări eronate", au mai transmis autoritățile.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close