Antena 3 CNN Actualitate Locale O tânără din Vâlcea a născut singură, acasă, pentru că ambulanţa SMURD nu a putut ajunge la ea - FOTO

O tânără din Vâlcea a născut singură, acasă, pentru că ambulanţa SMURD nu a putut ajunge la ea - FOTO

O tânără din Vâlcea a născut singură, acasă, pentru că ambulanţa SMURD nu a putut ajunge la ea - FOTO
Sursa foto: Foto: Antena3.ro
14 Noi 2019   •   19:43

Paramedicii vâlceni au fost solicitaţi, joi, să intervină de urgenţă într-un sat din comuna Grădiştea pentru a asista o gravidă care a intrat în travaliu şi nu a mai putut ajunge la spital, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

Potrivit sursei citate, locuinţa femeii este situată într-o zonă greu accesibilă, din cauza ploii nefiind posibilă deplasarea cu ambulanţa până acolo, astfel că membrii echipajului SMURD trimis să o ajute au fost nevoiţi să parcurgă aproape 1,5 kilometri pe jos.

"Membrii echipajului SMURD au fost solicitaţi prin 112 să intervină în comuna Grădiştea, sat Valea Grădiştei, pentru acordarea primului ajutor calificat în cazul unei tinere însărcinate care se afla la domiciliu. Cei care au anunţat au fost părinţii acesteia. Ajunşi la faţa locului, paramedicii au constatat că femeia, în vârstă de 37 de ani, născuse deja. Aceştia au asigurat oprirea hemoragiei prin clamparea cordonului ombilical, după care au predat-o atât pe ea, cât şi pe copilul nou-născut unui echipaj SAJ, ajuns între timp, tot pedestru, la faţa locului", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Mama şi copilul se află în prezent la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, starea lor fiind bună, a menţionat reprezentantul ISU Vâlcea.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Valcea femeie insarcinata
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close