Antena 3 CNN Actualitate Locale Polițiști atacați cu sapa pentru că au 'stricat' petrecerea unor tineri din Buzău

Polițiști atacați cu sapa pentru că au 'stricat' petrecerea unor tineri din Buzău

Doi tineri în vârstă de 17, respectiv 25 de ani, din orașul Pogoanele, județul Buzău, au fost reținuți pentru 24 de ore, după ce i-au atacat cu uneltele din gospodărie pe polițiștii veniți să le spună să reducă volumul muzicii.

Polițiști atacați cu sapa pentru că au 'stricat' petrecerea unor tineri din Buzău
18 Mai 2020   •   23:07

Unul dintre vecini sunase la 112, deranjat de muzica băieților.

Polițiștii s-au deplasat la adresă și au stabilit că cele sesizate de vecin se confirmă, relatează publicația locală Știri de Buzău.

Băieții, membrii ai aceleiași familii, au devenit violenți verbal și fizic la adresa polițiștilor, ameninându-i cu o sapă pe care au aruncat în direcția forțelor de ordine. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă polițiștii au avut nevoie de întăriri pentru a aplana conflictul.

Ulterior, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului.

×
Subiecte în articol: Buzau Pogoanele
Parteneri
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea
x close