Antena 3 CNN Actualitate Locale Primele imagini cu podul reabilitat din Parcul Cișmigiu. Nicușor Dan: "Reprezenta un real pericol pentru vizitatori"

Primele imagini cu podul reabilitat din Parcul Cișmigiu. Nicușor Dan: "Reprezenta un real pericol pentru vizitatori"

Primarul Nicușor Dan a anunțat că au fost finalizate lucrările pentru consolidarea Podului Mare din Parcul Cișmigiu.

Primele imagini cu podul reabilitat din Parcul Cișmigiu. Nicușor Dan: "Reprezenta un real pericol pentru vizitatori"
Sursa foto: Nicușor Dan | Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Apr 2023   •   18:18

Bucureștenii și turiștii pot folosi, începând de vineri seară, Podul Mare din Cișmigiu, care a fost reabilitat pentru prima dată în istoria sa de peste 100 de ani.

Anunțul a fost făcut de primarul Nicușor Dan, care a menționat că s-a efectuat și alimentarea cu apă a lacului Cișmigiu.

"Din această seară, bucureștenii se pot plimba pe Podul Mare din Cișmigiu, care a fost consolidat și renovat de Primăria Capitalei.

De asemenea, am început procesul de alimentare cu apă a lacului Cișmigiu, care a fost golit pe parcursul derulării procedurii de modernizare a podului", a anunțat Nicușor Dan.

Citește și: Noi date din ancheta polițiștilor șpăgari. Mita, ascunsă printre documentele șoferilor controlați

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Edilul a transmis că, înainte de a fi consolidat, podul reprezenta un real pericol pentru vizitatorii parcului.

"Podul Mare din Cișmigiu, un simbol al parcului monument istoric, a fost construit în urmă cu peste o sută de ani (în perioada 1913- 1914), însă nu a fost niciodată reabilitat, fiind făcute doar mici reparații.

Din cauza degradării, acesta reprezenta un real pericol pentru vizitatori. De aceea, erau extrem de importante reparațiile capitale care să asigure stabilitatea și siguranța construcției", a mai adăugat primarul.

×
Subiecte în articol: Parcul Cişmigiu consolidare pod
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close