Antena 3 CNN Actualitate Locale Scandal cu spray lacrimogen și amenințări cu moartea într-un bar din Galați

Scandal cu spray lacrimogen și amenințări cu moartea într-un bar din Galați

Scandal uriaş într-un bar din Galaţi. Un bărbat a intrat în bar şi s-a aşezat la masa unor clienţi, când aceştia din urmă au încercat să-l gonească bărbatul a folosit un spray lacrimogen, apoi a scos un cuţit şi i-a ameninţat cu moartea. Agresorul a fost arestat preventiv.

de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Noi 2023   •   10:54

Vă avertizam, urmează imagini si informații care va pot afecta emoțional.

Potrivit surselor, agresorul nu este la primul act de acest gen. Bărbatul era în stare de ebrietate în momentul în care a intrat în bar. Acesta s-a pus la masa unor bărbaţi care, potrivit unor surse, îl sărbătoreau pe unul dintre ei.  

Aceștia l-au rugat pe bărbatul de 32 de ani să părăsească masa, dar a devenit agresiv şi l-a lovit pe unul dintre ei în zona capului.

Ceilalți bărbați l-au mobilizat pe agresor, moment în care individul a scos un spray lacrimogen şi un cuţit. Apoi a început să amenințe pe toată lumea. 

Citeşte şi: Bucureștenii nu vor mai putea cumpăra artificii sau petarde din Capitală​​​​​​​

La faţa locului au intervenit polițiștii care au l-au reţinut pe agresor. El a fost arestat pentru 30 de zile şi este cercetat pentru port ilegal de armă albă, amenințare şi tulburare ordinii şi liniştii publice. 

×
Subiecte în articol: bărbat agresor spray lacrimogen
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close