Antena 3 CNN Actualitate Locale Școlile din Buzău, redeschise începând de joi. Județul va fi în continuare sub avertizare de vremea rea

Școlile din Buzău, redeschise începând de joi. Județul va fi în continuare sub avertizare de vremea rea

Școlile din Buzău, redeschise începând de joi. Județul va fi în continuare sub avertizare de vremea rea
Sursa foto: foto- Pexels
28 Feb 2018   •   19:16

Cu toate că meteorologii au dat avertisment de vremea rea și pentru următoarele zile în județul Buzu, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au decis că elevii trebuie să se întoarcă la școală de joi. Totuși directorii școlilor pot decide suspendarea cursurilor, în funcție de problemele de circulație din zona în care își desfășoară activitatea. 

Un număr de 34 de școli din județul Buzău au fost închise miercuri din cauza codului portocaliu de vreme rea anunțat de specialiștii în meteorologie. 

În alte județe, cum ar fi Constanța, Brăila sau Ialomița, s-a decis ca elevii să rămână acasă și joi și vineri, iar materia va fi recuperată ulterior. 

”În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 şi -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade”, au anunțat meteorologii, potrivit Adevărul

×
Subiecte în articol: Buzau avertizare vreme rea
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close