Antena 3 CNN Actualitate Locale Un şofer băut a fost oprit cu trei focuri de armă, după ce a rănit un poliţist cu maşina în Cluj

Un şofer băut a fost oprit cu trei focuri de armă, după ce a rănit un poliţist cu maşina în Cluj

Un polițist din Cluj a fost rănit de un șofer care a pornit brusc mașina în timpul unei verificări. În încercarea de a opri mașina, polițiștii au tras trei focuri de armă.

Un şofer băut a fost oprit cu trei focuri de armă, după ce a rănit un poliţist cu maşina în Cluj
Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    08 Dec 2021   •   17:40

Potrivit IPJ Cluj, incidentul a avut loc în localității Dezmir, Cluj, acolo unde polițiștii din Apahida au oprit o maşină pentru control.

În timpul verificării mașinii din exterior, șoferul, un bărbat de 31 de ani, a accelerat brusc, părăsind locul în care acesta a fost oprit, moment în care a rănit un agent de poliție.

După somare, polițiștii au tras trei focuri de armă, unul în plan vertical și două către pneuri, dar mașina și-a continuat deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acesteia, iar după aproximativ 200-300 de metri, șoferul ar fi pierdut controlul direcției, rămânând imobilizat pe marginea drumului.

Șoferul, alături de patru pasageri au fost imobilizați și duși la poliție, timp în care bărbatul de 31 de ani a adresat amenințări agentului de poliție.

Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost amendat și i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

Totodată, în continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

×
Subiecte în articol: sofer politist masina Cluj
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close