Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie în Buzău! O tânără a murit sub ochii fiicei sale

Tragedie în Buzău! O tânără a murit sub ochii fiicei sale

Tragedie în Buzău! O tânără a murit sub ochii fiicei sale
Sursa foto: Foto: freeimages.com/ Milca Mulders
de S.T.    |    28 Apr 2017   •   17:35

O tânără de 35 de ani, din Buzău, şi-a pierdut viaţa, iar fetiţa sa de 7 ani a fost grav rănită, vineri după-amiază, într-un accident produs pe raza localităţii Maxenu, după ce a intrat cu automobilul într-un copac.

„Accidentul rutier a avut loc pe fondul neadaptării vitezei la o succesiune de curbe pe DJ 203D. În timp ce se deplasa dinspre Maxenu spre Buzău, femeia a pierdut controlul volanului maşinii şi s-a izbit violent de un pom de pe marginea drumului”, a declarat, pentru Agerpres, agentul şef adjunct Mihai Drăghiciu de la Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, în urma impactului, femeia a rămas încarcerată şi, ulterior, a decedat, iar fetiţa în vârstă de 7 ani, care se afla pe bancheta din spate, a fost grav rănită.

„Copilul a fost transportat la spital cu multiple traumatisme, iar poliţiştii desfăşoară cercetări pentru a stabili cu exactitate dinamica evenimentului rutier”, a mai declarat sursa citată.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident Buzau
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close