Transfăgărășanul (DN7C) a fost închis temporar, începând de astăzi, 8 octombrie 2025, de la ora 10:00, din cauza condițiilor meteo extreme: ninsori abundente și viscol.
Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), măsura vizează tronsonul cuprins între kilometrul 104+000 (Piscu Negru) și kilometrul 130+800 (Bâlea Cascadă), unde stratul de zăpadă depășește deja 30 de centimetri.
Reprezentanții CNAIR precizează că decizia a fost luată din motive de siguranță rutieră, întrucât majoritatea șoferilor care tranzitează zona nu sunt echipați cu anvelope de iarnă, iar riscul de accidente este considerat iminent în aceste condiții.
„Circulația va fi redeschisă doar dacă se vor îmbunătăți condițiile meteo și va fi posibilă tranzitarea în siguranță a zonei afectate”, se arată în comunicatul transmis de CNAIR.
Autoritățile intervin în continuare pentru deszăpezirea sectorului de drum dintre intersecția cu DN1 și Bâlea Cascadă, însă și pe această porțiune circulația este permisă exclusiv autovehiculelor echipate corespunzător pentru iarnă.