Este mobilizare uriașă în județul Sibiu, după dispariția unui băiat de doar 5 ani. Copilul, pe nume Toma-Alexandru Zerestea, este căutat de polițiști, jandarmi, localnici și sute de voluntari, după ce a dispărut din curtea unei ferme aflate la marginea satului Sebeșu de Jos, comuna Turnu Roșu, într-o zonă împădurită. Alarma a fost dată de tatăl copilului, care a sunat la 112 imediat ce a observat că cel mic nu mai este de găsit. La momentul dispariției, Alexandru purta pantaloni sport gri, bluză albastră și adidași albi din pânză. Nu are semne particulare. Autoritățile fac apel către toți cei care îl văd sau au informații despre el să sune de urgență la 112 sau să anunțe cea mai apropiată secție de poliție.
UPDATE 10:05 – Pentru găsirea lui Toma-Alexandru Zerestea au fost aduşi cinci scafandri. Ei efectuează căutări subacvatice pe râul Sebeșul de Jos, în anumite porțiuni, unde apa este adâncă, precum și în două lacuri din apropiere.
În prezent, activitățile sunt în plină desfășurare, iar aproape 130 de persoane (cadre MAI și voluntari) au fost mobilizate în teren pentru găsirea băieţelului de cinci ani. Operațiunile de căutare și salvare au fost reluate în această dimineață, la ora 07:00, după ce în jurul orei 04:00 s-au oprit din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Ştire iniţială:
În acțiunea de căutare sunt folosite și drone cu termoviziune, având în vedere că localitatea Sebeșu de Jos este situată într-o zonă cu păduri și terenuri greu accesibile. Totodată, pentru găsirea lui Toma-Alexandru Zerestea s-au mobilizat poliţişti, jandarmi, pompieri, câini de urmă şi voluntari.
"Băiețelul nu vorbește ca lumea și nici nu răspunde. Numai dacă cunoaște persoana, știți? Tatăl lui făcea un gard, se juca în jurul lui și a dispărut", a povestit un vecin pentru Antena 3 CNN.
Tatăl lui Alexandru a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112, seara trecută, în jurul orei 18:00.
"Impactul emoțional este foarte mare pentru acest incident, ne dorim foarte mult să-l găsim pe Alexandru. S-au mobilizat extraordinar de bine și toate forțele", a declarat Andreea Anghel, primarul comunei Turnu Roșu.
"Operațiunea de căutare a minorului Zerestea Toma/Alexandru este în plină desfășurare. Polițiștii sibieni beneficiază de sprijinul celorlaltor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje. Avem atât sprijin aerian, cât şi sprijin la sol", a precizat Vlad Teodosiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert prin care fac apel la cetățeni ca, în cazul în care dețin informații care ar putea ajuta la găsirea copilului, să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.