Antena 3 CNN Actualitate Locale Un nou caz de abuz al unei instanţe din Timişoara, scos la iveală

Un nou caz de abuz al unei instanţe din Timişoara, scos la iveală

Un nou caz de abuz al unei instanţe din Timişoara, scos la iveală
de M.Z.    |    09 Sep 2015   •   08:10

Un nou caz de abuz al unei instanţe din Timişoara a ieşit la iveală. 

 
Judecătoria din Timişoara a decis evacuarea a doi chiriaşi dintr-un apartament, pentru ca ulterior acesta să fie vândut actualului procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Ion Braşoveanu. 
 
Practic, chiriaşii nu au avut nicio şansă să se apere deoarece magistratul a tranşat dosarul înaintea termenului de judecată stabilit.
 
Aşa se face că cei doi locatari n-au luat parte la proces pentru că nu au ştiu de termen.  

În 18 noiembrie 2005, primăria Timişoara a depus o cerere la Judecătoria din Timişoara şi semnată chiar de primarul Gheorghe Ciuhandu, prin care a cerut anularea contractului de închiriere şi evacuarea chiriaşilor. 
 
Proba depusă la dosar era o copie xerox după un proces-verbal scris de mână, fără număr de înregistrare şi care nu avea nume şi semnături complete. 
 
Deşi iniţial termenul de judecată a fost stabilit pentru 2 martie 2006, judecătorul Mircea Todor a admis în 23 februarie cererea primăriei şi a dispus evacuarea celor doi chiriaşi, în ciuda faptului că nici măcar nu au fost anunţaţi că s-a modificat data procesului. 
 
În apartamentul evcauat s-a mutat chiar procurorul Ion Braşoveanu, la vremea respectivă şef secţie Urmărire Penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. 
 
Acestuia i s-a vândut, în 2009 apartamentul de aproape 50 de m pătraţi. Asta în ciuda faptului că, potrivit legii, o condiţie obligatorie pentru a putea fi făcuta tranzacţia era ca acesta să fie chiriaşul real al imobilului. 

×
Subiecte în articol: Timisoara
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close