Antena 3 CNN Actualitate Mai sunt închise 3.000 de şcoli. Cursuri suspendate şi vineri, la Iaşi, Buzău şi Vrancea

Mai sunt închise 3.000 de şcoli. Cursuri suspendate şi vineri, la Iaşi, Buzău şi Vrancea

Mai sunt închise 3.000 de şcoli. Cursuri suspendate şi vineri, la Iaşi, Buzău şi Vrancea
Sursa foto: Foto: aradon.ro
de M.Z.    |    09 Feb 2012   •   12:00

Aproape 3.000 de unităţi de învăţământ sunt închise, joi, în întreaga ţară, din cauza condiţiilor meterologice, informează un comunicat de presă emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

"În total, la nivel naţional, se înregistrează un număr de 2.952 de unităţi de învăţământ închise (faţă de 6.667 în ziua precedentă)", se arată în documentul amintit.

De asemenea, în judeţele Iaşi, Buzău şi Vrancea, cursurile rămân integral suspendate până la sfârşitul săptămânii, în timp ce în judeţele Brăila şi Călăraşi rămân închise doar şcolile din mediul rural.

"În celelalte judeţe, situaţia se prezintă astfel: 12 inspectorate şcolare judeţene au raportat suspendarea cursurilor în mai puţin de 10 unităţi de învăţământ, şapte judeţe înregistrează maximum 100 de unităţi de învăţământ închise, iar alte opt judeţe - peste 100 de unităţi de învăţământ închise", potrivit Ministerului Educaţiei.

În 15 judeţe din ţară, activitatea unităţilor de învăţământ se desfăşoară în condiţii normale, nefiind afectată de temperaturile scăzute.

Linia specială Tel Verde 0.800.816.ABC (unde ABC reprezintă indicativul telefonic al judeţului) rămâne în continuare la dispoziţia părinţilor pentru a afla în timp real situaţia unităţilor de învăţământ în care sunt înscrişi elevii.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close