Antena 3 CNN Actualitate MApN a cheltuit mai puţin din bugetul alocat de 2,5% din PIB în 2023: ”Diferența rămasă neutilizată, cauzată în principal de amânarea unor plăți pentru echipamentele militare”

MApN a cheltuit mai puţin din bugetul alocat de 2,5% din PIB în 2023: ”Diferența rămasă neutilizată, cauzată în principal de amânarea unor plăți pentru echipamentele militare”

Jurnalistul Radu Tudor a scris pe blogul său că a adresat o întrebare Ministerului Apărării Naționale cu privire la cheltuielile efectuate în 2023 din bugetul alocat MApN de 2,5% din PIB. Iată cât a cheltuit Armata României!

MApN a cheltuit mai puţin din bugetul alocat de 2,5% din PIB în 2023: ”Diferența rămasă neutilizată, cauzată în principal de amânarea unor plăți pentru echipamentele militare”
Sursa foto: Facebook, MApN
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Ian 2024   •   09:34

”Am adresat Ministerului Apărării întrebarea privind cheltuielile efectuate în 2023 din bugetul alocat MApN de 2,5 % din PIB. Acest procent reprezintă un angajament oficial în fața aliaților din NATO și un semn că țara noastră tratează cu maximă seriozitate procesul de întărire a Armatei Române, având în vedere că suntem țara aliată cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, țară aflată în război după invazia rusească.

Din păcate, MApN a cheltuit mult mai puțin decât s-a angajat și nu a putut să redirecționeze sumele necheltuite către alte domenii de achiziții militare cruciale precum sistemele anti-dronă, rachetele Shorad/VShorad, rachetele navale, capabilități CISR și multe altele”, a scris jurnalistul Radu Tudor, pe blogul său.

Răspunsul Ministerului Apărării Naționale

”Ministerului Apărării Naționale i-a fost alocat un procent de 2,5% din PIB prin Legea nr. 368/2022 privind bugetul de stat pe anul 2023.

Prin Ordonanța de Urgență nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, bugetul Ministerului Apărării Naționale a fost diminuat la 2% din PIB. Din acesta, în anul 2023, cheltuielile bugetului Ministerului Apărării Naționale au reprezentat 1,58% din PIB.

”Această situație a fost cauzată de presiunea mediului de securitate globale”

Diferența de 0,42 % din PIB rămasă neutilizată (de la 2 % din PIB până la 1,58% din PIB) a fost cauzată în principal de amânarea unor plăți pentru echipamentele militare prinse în programul de achiziții al Armatei României pentru finalul anului 2023.

Această situație a fost cauzată de presiunea mediului de securitate globale asupra furnizorilor de tehnică și echipamente militare, prin creșterea semnificativă cererii, reducerea ofertei și mărirea timpului de pregătire a achizițiilor.

Ca atare, din motive neimputabile MApN, o parte semnificativă a contractelor de tip Letter of Acceptance (LOA), prevăzute a fi semnate în lunile noiembrie-decembrie 2023, au fost amânate pentru semnare la începutul anului curent”

×
Subiecte în articol: MApN PIB
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close