Antena 3 CNN Actualitate Marian Căpăţână: Mircea Băsescu şi avocatul lui m-au pus să mint, cu promisiunea că nu vom avea probleme cu justiţia

Marian Căpăţână: Mircea Băsescu şi avocatul lui m-au pus să mint, cu promisiunea că nu vom avea probleme cu justiţia

Marian Căpăţână: Mircea Băsescu şi avocatul lui m-au pus să mint, cu promisiunea că nu vom avea probleme cu justiţia
Sursa foto: Foto: Agerpres
05 Dec 2014   •   18:09

Mircea Băsescu va fi confruntat cu Bercea Mondial şi Băsică la următorul termen al procesului din luna ianuarie. Asta după ce astăzi, fratele preşedintelui Traian Băsescu şi intermediarul banilor, Marian Căpăţână s-au contrazis în faţa judecătorilor pe tema destinaţiei şpăgii de 250.000 de euro.

Căpăţână şi-a menţinut declaraţia potrivit căreia avocatului lui Mircea Băsescu l-a învăţat ce trebuie să spună ca fratele preşedintelui să scape basma curată.

Fratele preşedintelui va fi confruntat cu cumătrul său, Bercea Mondial. Magistraţii vor să afle adevărul despre şpaga de sute de mii de euro care s-a vehiculat pentru eliberarea din închisoare a interlopului.

Pentru început, Mircea Băsescu a fost faţă în faţă în sala de judecată cu Marian Căpăţână, intermediarul şpăgii. Acesta din urmă susţine că banii au ajuns la fratele preşedintelui.

"Mi s-a solicitat de Mircea Băsescu şi avocatul lui să prezint varianta împrumutului cu promisiunea că nu vom avea nicio problemă cu justiţia. Anghel Fănica şi Anghel Florin au venit cu banii. După care Mircea Băsescu i-a îndrumat să vină la mine cu banii şi eu să îi dau. Mircea Băsescu le-a confirmat primirea sumelor de bani. Rolul meu a fost de a verifica dacă banii sunt autentici şi de a-i transporta"
, le-a spus Marian Căpăţână judecătorilor.

De cealaltă parte, Mircea Băsescu le-a spus magistraţilor că banii erau pentru firma lui Căpăţână.

Avocatul lui Mircea Băsescu a cerut copii după înregistrările de la dosar. Este vorba despre acele imagini filmate cu telefonul mobil de Florin Anghel, zis Bercea Băsică, în care fratele preşedintelui recunoaşte că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru o intervenţie în justiţie. Florin Anghel susţine că a dat 600.000 pentru ca tatăl lui să facă doar un an de închisoare.

Mircea Băsescu a fost arestat preventiv pe 20 iunie şi, timp de mai bine de 5 luni, a făcut 20 de încercări de a ieşi din arest. Cu, o zi înainte să împlinească 61 de ani, la sfârşitul lui noiembrie, judecătorii au decis că poate fi cercetat în arest la domiciliu.


×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close