Detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul Spitalului Sfânta Maria din Iași, unde șase copii au murit după ce s-au infectat cu o bacterie periculoasă pe când erau internați pentru alte probleme de sănătate. Chiar şi după ce a fost descoperit primul caz, la cel mai mare spital de pediatrie din Moldova au continuat internările, deşi focarul era declarat deja. La această oră, alți trei bebeluși sunt infectați cu „Serratia marcescens”și se zbat între viață și moarte. O mamă, a cărei fată a murit în urma infecției, a spus la Antena 3 CNN că ea și-a internat copilul pentru că era deshidratată și crede că a luat bacteria ucigașă de la cateter.
Totul a început în data de 13 septembrie, atunci când în secția ATI a Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost identificat primul caz de infectare cu bacteria Serratia marcescens.
„A fost identificat un focar infecție cu serratia, focar din care fac parte nouă copii. Din cei nouă pacienți din focar, șase pacienți au decedat”, a explicat Cătălina Ionescu, manager interimar la Spitalul Sfânta Maria.
Ce este Serratia marcescens
Serratia marcescens este o bacterie din familia Enterobacteriaceae. Trăiește în sol, apă, dar și pe suprafețe din spitale. Bacteria poate provoca infecții nosocomiale (dobândite în spital), mai ales la persoane cu imunitate scăzută și afectează frecvent tractul urinar, plăgile, plămânii sau sângele.
Deși pentru o persoană sănătoasă nu este neapărat un pericol, în spitale bacteria poate deveni extrem de agresivă, mai ales pentru pacienții cu imunitatea compromisă, potrivit unui studiu publicat în National Library of Medicine. Infecțiile din spitale cu această bacterie sunt întâlnire frecvent pe secțiile de Terapie Intensivă, acolo unde pacienții sunt supuși unor proceduri invazive care presupun utilizarea unor echipamente medicale prin care bacteria poate intra ușor în organism.
Mama unui copil mort: „Nu avea putere să deschidă ochii”
La spitalul Sfânta Maria din Iași nouă copii au fost infectați cu această bacterie. O statistică neagră pentru spital, o realitate dureroasă pentru părinți. Mama unei copile care a murit în urma infecției a spus la Antena 3 CNN că în săptămâna în care și-a internat ea fata pentru deshidratare, un copil a murit la ATI.
„Acum realizez și eu că am fost exact în momentul nepotrivit la spital.
Acum realizez că acolo practic se murea, pentru că eu când am ajuns săptămâna trecută în ATI, chiar un copil a murit. Copilul meu...
Ea era practic deshidratată. Am ajuns acolo pentru deshidratare, deci pentru nicio altă problemă. În primele trei zile noi am luat bacteria și sincer vă zic de la cateter.
Starea ei s-a prăbușit deodată. Nu avea putere să deschidă ochii”, a povestit femeia.
Cazurile au fost raportate oficial abia pe 19 septembrie, deși primul caz de infecție a fost depistat cu aproape o săptămână mai devreme.
„În urma notificării primite de la Spitalul de copii Sfânta Maria din Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași a demarat o anchetă publică cu privire la posibila existență a unui focar cu bacteria respectivă. O echipă mixtă formată din specialiști de la DSP Iași și CRSP Iasi s-a deplasat la această unitate sanitară pentru evaluarea situației”, a spus purtătorul de cuvânt al DSP Iași, Marius Voicescu.
„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași s-au sesizat din oficiu, iar cercetările vor fi efectuate sub coordonarea unității de parchet competente”, a precizat Iulia Elena Oprea, agent principal de poliţie.
Controale la spital
În secția de ATI au continuat însă internările, până pe 24 septembrie, când s-a decis închiderea temporară pentru dezinfecție și ancheta epidemiologică.
Ministerul Sănătății a trimis Corpul de Control la spitalul din Iaşi.
„În continuare suntem cu toate măsurile și cu controale pe secția de ATI, în momentul de față în corpul A mai există un singur copil. Nu îl vom interna în acel corp până nu eradicăm focarul”, a spus Cătălina Ionescu, manager interimar la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi.
Ceilalți trei copii infectați cu bacteria respectivă sunt internați și se află sub supraveghere medicală. Doi dintre ei sunt tratați la Iași, iar al treilea a fost transferat la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Capitală.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului atrage atenţia că aproximativ 5% dintre sesizările pacienţilor sau aparţinătorilor sunt admise de Comisiile de Malpraxis.