Antena 3 CNN Actualitate Mărturia unui pompier care a intervenit la incendiul de la Colectiv: Sper să nu mai văd aşa ceva niciodată!

Mărturia unui pompier care a intervenit la incendiul de la Colectiv: Sper să nu mai văd aşa ceva niciodată!

1 minut de citit Publicat la 18:41 31 Oct 2015 Modificat la 18:41 31 Oct 2015
pompier.JPG
Unul dintre pompierii care au intervenit la incendiul de la clubul Colectiv a explicat, pentru Antena 3, cât de dficilă a fost intervenţia.
 
"A fost o intervenţie extrem de dificilă. Am găsit o situaţie destul de dificilă, pentru că erau foarte multe victime care au putut să se evacueze singure, dar erau un număr de 15 victime la intrarea în club. Erau jos. A fost o imagine pe care nu o doresc nimănui. Sper să fie singura misiune de acest tip din cariera mea. 
 
Calea de acces, care ne-a permis să ajungem la club, era dispusă pe o singură parte a clădirii, foarte multe maşini parcate pe acolo, erau şi unii care nu puteau să iasă. Am încercat să păstrăm un flux de evacuare şi de circulare a ambulanţelor care prelau pacienţii. 
 
Înăuntru erau degajări foarte mari de fum, un fum negru. Pentru cei care cunosc limbajul de specilitate, înseamnă că fumul era foarte toxic, temperatura foarte ridicată, multe persoane inconştiente în incintă. Am organizat echipele de căutare, salvare, evacuare a victimelor surprinse la interior. 
 
Fără mijloace speciale, fără lanterne, fără aparate de respirat, nu se putea intra acolo. Dar am reuşit să găsim victimele şi să le evacuăm în cel mai scurt timp posibil. Au fost ambele uşi deschise la momentul la care am ajuns, dar ne-am dat seama că nu există geamuri acolo, pentru eliberarea fumului."
 

×
Parteneri
x close