Antena 3 CNN Actualitate Mărturii teribile din fermele germane. Românii ar fi forțați să muncească peste 100 de ore pe săptămână

Mărturii teribile din fermele germane. Românii ar fi forțați să muncească peste 100 de ore pe săptămână

Adrian Ursu a discutat duminică despre românii forțați să muncească în ziua de Paște. Este vorba de muncitorii plecați la cules de sparanghel în Germania, care susțin că îndură condițiile grele și sunt forțați să muncească peste 100 de ore pe săptămână.

Mărturii teribile din fermele germane. Românii ar fi forțați să muncească peste 100 de ore pe săptămână
Sursa foto: Hepta
19 Apr 2020   •   21:14

Mii de lucrători sezonieri au plecat recent spre Germania, pentru a culege sparanghel. Acestora li s-au promis contracte de muncă și salarii de până la 3000 de euro pe lună. Când au ajuns acolo însă, au întâlnit cu totul altceva. 

”Nu vreau să exagerez, nu vreau să dramatizez situația, dar suntem asupriți. Ne-au băgat în niște barăci, ne-au promis locuri de muncă, locuri de muncă pe care nu le aveam. Am venit să câștigăm bani. Ne-au luat din aeroport, ne-au pus în așa zisă carantină și a doua zi ne-au scos la muncă în câmp. Aici sunt persoane care muncesc de la 14 ore în sus, mai mult de 100 de ore pe săptămână. Aseară de Înviere, eu unul personal, am muncit de seara de la ora 8 până dimineață la ora 8”, a declarat unul dintre muncitorii aflați în Germania. 

”Sunt persoane cărora le-a fost rău, e o muncă foarte grea. Au muncit ieri pe ploaie, au rămas acasă, au venit ei acum cu un tabel, și i-au obligat să își facă bagajul și să plece. În perioada în care autogările sunt închise, gările sunt închise, cu ce să vină oamenii în țară? Fără niciun ban...Nici nu respectă carantina, ar trebui să fim un pericol pentru germani, noi ar trebui să mai stăm în carantină. Nu îi interesează”, a adăugat bărbatul.

”Șoferii care sunt pe camioane, care sunt pe TIR, sunt obligați să conducă non-stop”.

Cu privire la pașii pe care i-a urmat pentru a ajunge în Germania, acesta a declarat că ”toată plecarea a început verbal”.

”Am primit un număr de telefon de la anumiți reprezentanți, anumite firme din România care culegeau forță de muncă. Ni s-a cerut o copie după cartea de identitate, după care am așteptat telefonul lor pentru a pleca. Ni s-a dat data plecării, pe 10 aprilie să fim la aeroport la Otopeni. La Otopeni ni s-au dat niște hârtii, așa-zisul contract, xeroxat. Pe contract, doar semnătura angajatorului. Semnătura noastră nu a dat-o nimeni. Ne-am dus la check-in, am dat actele noastre personale, ni s-a dat un bilet de avion și ni s-a spus că aterizarea este în Germania”, spune bărbatul. 

Am fost preluați de autoritățile germane,  ni s-a făcut un test scurt contra coronavirus, adică ni s-a luat febra. Au venit autocare de la firmă, ne-au dus într-un campus de barăci, arată ca niște containere, ne-au băgat câte 2 în cameră. A doua zi ne-au cerut buletinele, iar a treia zi, când a fost Paștele catolic, am fost scoși la câmp. Nu ni s-a dat nicio sticlă cu apă”, a declarat bărbatul. 

Pe de altă parte, o femeie care lucrează la sortarea și ambalarea sparanghelului a declarat, de asemenea, că, atât ea, cât și alte 9 femei au căzut din picioare după multe ore de muncă. Acestea au fost duse în barăci, fără si fie consultate de un medic, sau fără să li se administreze vreun tratament. 

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close