Maşina Timpului la Antena 3. Ce vor să uite prezentatorii Antena 3 din anul 2020

de Alin Tarnovschi    |    31 Dec 2020   •   22:52
Maşina Timpului la Antena 3. Ce vor să uite prezentatorii Antena 3 din anul 2020

În noaptea dintre ani, prezentatorii Antena 3 au aşternut pe hârtie toate lucrurile pe care le-au trăit în anul 2020 şi pe care vor să le uite. Toate aceste lucruri au fost tocate în Maşina Timpului şi sperăm că nu se vor mai întoarce vreodată.

Adrian Ursu: "Imaginea părinţilor mei privindu-mă pe deasupra măştilor, din pragul uşii, şi de Paşte, şi de ziua mea, şi la aniversările lor. Şi să o înlocuiesc cu chipurile lor zâmbitoare pe de-a întregul, pe care le ştiu de când m-am născut".

Nadina Câmpean: "Frica. Neputinţa. Durerea".

Carmina Pricopie: "Să uit că am fost bolnavă, să uit cum am plâns nopţi în şir uitându-mă pe furiş la ai mei, să uit chipurile stâlcite de pe holul mic de la spital. Dar mi-am dat seama că nu aş vrea să uit nimic pentru că dacă aş uita n-aş mai şti cât de greu mi-a fost şi cât trebuie să preţuiesc fiecare clipă de acum înainte"

Mihaela Bîrzilă: "Pierderea cuiva extrem de apropiat şi experienţa sinistră a unei înmormântări în pandemie, fără îmbrăţişări cu cei dragi. Izolarea prelungită a copiilor, privarea lor de bucuria întâlnirilor cu prietenii, mi se pare cea mai urâtă consecinţă a pandemiei".

Ana Iorga: "Că n-am putut călători ca să particip la prima comuniune a nepotului meu, Tomas. Că uităm atât de multe. Dacă aş avea mereu în minte cât de mult uităm din ce trăim, m-ar cuprinde spaima".

Ela Crăciun: "Perioada în care am fost despărţită de copii şi mi-a fost teamă să merg la ei. Promisiunea pe care i-am făcut-o Alesiei şi pe care nu am putut să o realizez din cauza situaţiei".

Gina Vacariu: "Toate zilele din an în care nu i-am putut îmbrăţişa pe părinţi, prieteni, bunica şi am stat departe de ei. Senzaţia de mască pe faţă şi pielea crăpată de prea mult dezinfectant. Momentul în care am stat la distanţă de una dintre cele mai bune prietene (la poartă, la un metru şi ceva distanţă, cu mască) şi nu am putut să îl văd pe băieţelul ei abia născut".

Sabrina Preda: "Panica şi disperarea pe care le-am trăit când apropiaţii au fost bolnavi. Strigătele de ajutor ale cadrelor medicale care nu aveau echipamente de protecţie. Faptul că e 31 decembrie şi nu am apă caldă"

Ana Maria Roman: "Strigătul de ajutor al bolnavilor întinşi pe ciment şi lăsaţi să moară la spitalul din Neamţ. Imaginile cu bolnavii de COVID de pe holurile de la Matei Balş pentru că nu mai erau locuri în saloane. Pensionarii umiliţi şi batjocoriţi de stat, trimişi să se testeze la privat cu 350 de lei testul".

Maria Coman: "Frica. De necunoscut, de spitale, de faptul că trăim în România şi asta face ca lucrurile să real periculoase. Imaginile cu bătrânii pe jos în spitale. Faptul că mii de oameni au murit singuri în spital, fără nimeni aproape, părăsiţi şi probabil înfricoşaţi şi conştienţi că nimic nu îi poate salva. Faptul că alte mii vor trăi cu trauma că părinţii lor au murit aşa, singur şi înfricoşaţi".

Mirela Voicu: "Frica de faptul că cineva apropia s-ar putea îmbolnăvi. Frica de faptul că cineva apropiat ar putea ajunge la spital. Oamenii pe care i-am pierdut în 2020 şi pe care nu îi pot vedea niciodată. Faptul că nu pot să îmi îmbrăţişez oamenii dragi. 2020, du-te-n..."

Andreea Cigolea: "Pacienţii infectaţi cu COVID şi suferinţa pe care am văzut-o chiar cu ochii mei în secţia ATI. Panica prin care am trecut de mai multe ori după un contact pozitiv COVID. Imaginile neputinţei şi umilinţei de la spitalul din Reşiţa"

Georgiana Murgilă: "Imposibilitatea de a intra în spital să îmi vizitez o persoană apropiată şi neputinţa de a face ceva în acele momente. Ziua de naştere a mea şi a surorii mele, pe care, deşi ne-o planificasem împreună, m-am întors din drum spre aeroport de teamă că mă voi infecta în avion şi se vor îmbolnăvi ai mei".

Andreea Dumitrache: "Frica permanentă că eu o să-mi îmbolnăvesc părinţii pentru că trebuie să ne vedem destul de des. Teama de a-mi lăsa fetiţa să se joace cu alţi copii în parc şi faptul că nu se poate bucura de mai nimic din ce ar fi normal. Că statul ne-a lăsat singuri împotriva pandemiei şi strigătele celor închişi în camere alături de cadavre".

Berta Popescu: "În general nu vreau să uit nimic, ba dimpotrivă, vreau să ţin minte. Să nu uit că suntem mici în faţa bolii, iar statul este neputincios, ba pe alocuri pare că e chiar dezinteresat, iar pentru asta trebuie să răspundă. Dar vreau să mă desprind de acest an de haos, de panică, de stres, de deznădejde, distanţaţi, fără petreceri şi fără prea multe zâmbete".

Ana Bujor: "Momentul în ca s-a declarat starea de urgenţă şi conştientizarea faptului că nu o să-mi mai pot vedea părinţii o perioadă şi nici acum nu i-am luat în braţe încă, deşi îi văd constant. Momentul în care de Paşti nu am luat lumină de la Biserică şi nici nu am asistat la slujbă".

Andreea Sava: "Indiferenţa majorităţii când oamenii erau luaţi de acasă şi duşi în spital cu forţa. Şi încă se mai întâmplă. Doctori vorbind despre dictatură medicală. Imaginea cu Monica Tatoiu în chiloţi".

Cătălina Porumbel: "2020 pentru mine a fost o lecţie. M-a făcut să înţeleg, încă o dată, că suntem pe cont propriu în această superbă ţară. Altfel, ducă-se de unde a venit 2020".

George Lăcătuşu: "Imaginile sinistre pe care le-am filmat la Ţăndărei, la înmormântarea primului mort de COVID, care a fost îngropat fără familie, prieteni şi preot. Senzaţia de frică îngrozitoare pe care am avut-o de fiecare dată după ce m-am întors de la filmările din focare COVID. Teama pe care am simţit-o ca nu cumva să-mi îmbolnăvesc fetiţa şi soţia".

Răzvan Popa: "Decorarea de către preşedintele Iohannis, de Ziua României, a unor personaje îndoielnice din Ministerul de Interne. O consilieră de ministru şi alţi trei angajaţi pe linie politică au primit, ca un fel de primă, înalte distinciţii ale ţării. Durerea provocată de dispariţia foarte timpurie a mai multor colegi jurnalişti. Situaţia în care a ajuns Dinamo Bucureşti".

Loredana Cofari: "Teama de a mă infecta şi a infecta şi pe alţii. Neputinţa de a planifica ceva pe termen lung. Durerea de a nu putea fi aproape de cineva drag la nevoie, ca urmare a restricţiilor".

Bianca Voinea: "Generic, cred că nu sunt singura care își dorește să uite de sentimentul de teamă și de presiunea incertitudinii, provocate de pandemie. Cumva, de acestea se leagă și momentele pe care vreau să le uit, și anume când foarte mulți membri ai familiei s-au îmbolnăvit din cauza noului virus. Ba chiar a fost un moment în care am avut 15 bolnavi de-odată, iar rugăciunile nu știau către care să se îndrepte mai repede. Vreau să uit cum e să ai inima cât un purice și să aștepți vești cu sufletul la gură despre cei dragi".

Loredana Ştefu: "Vizita făcută în vară bunicii mele de 78 de ani când nu am putut să ne îmbrăţişăm. Vacanţa de Crăciun pe care trebuia să o petrec alături de cei dragi în Antalya, dar pe care am fost nevoită să o anulez din cauza pandemiei".

Marius Ioniţă: "Momentele în care nu am putut să fiu alături de cei dragi. Vacanţa anulată din luna mai. Izolarea timp de două săptămâni în casă".

Andreea Stroe: "Lipsa de predictibilitate, sub nenumărate aspecte. Răspândirea fricii la scară largă, un fenomen mai vizibil ca oricând. Frica generată de diverse aspecte ale crizei fie sanitare, fie economice. Prezenţa armatei pe stradă în lockdown. Nu aş vrea să o mai revăd vreodată decât la 1 decembrie. Teama pentru sănătatea copiilor, în special a celui diabetic".

Florin Badea: "Aș vrea să uit începutul acestei pandemii, liniștea sinistră de pe străzi, teama de a te apropia de cineva. Și aș vrea să uit că nu mi-am văzut copiii mergând la școală, aș vrea să uit că i-am robotizat și uitat pe zoom. Aș vrea să uit că cel mare nu a avut balul bobocilor sau că cel mic nu a mai vrut să facă sport. Uită-ne, 2020!".

Parteneri
x close