Antena 3 CNN Actualitate Medicii de familie ameninţă cu proteste dacă nu le sunt plătite serviciile pe lunile iunie şi iulie

Medicii de familie ameninţă cu proteste dacă nu le sunt plătite serviciile pe lunile iunie şi iulie

Medicii de familie ameninţă cu proteste dacă nu le sunt plătite serviciile pe lunile iunie şi iulie
Sursa foto: Medic de familie
31 Iul 2009   •   12:04

Medicii de familie amenininţă cu proteste. Ei sunt nemulţumiţi că nu le-au fost plătite serviciile aferente lunilor iunie şi iulie. Deja, medicii de familie din judeţul Bistriţa Năsăud au ameninţat că vor rezilia contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă se va întâmpla acest lucru, pacienţii nu vor mai beneificia de medicamente gratuite sau compensate, iar consultaţiile vor trebui plătite.

Medicii de familie nu au primit nici un ban în unele judeţe, cum este cazul Brăilei, iar în altele plata s-a făcut în proporţie de 60 ? 70%. Preşedintele Patronatului medicilor de familie a declarat că a înaintat o notificare către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a dat termen 10 zile pentru efectuarea plăţilor. Apoi, se vor adresa Comisiei de Arbitraj, iar dacă nici această măsură nu va avea efect, vor merge în instanţă.

Deja, medicii de familie din judeţul Bistriţa Năsăud au anunţat că intenţionează să rezilieze contractul cu Casa judeţeană de Sănătate, ceea ce ar duce la imposibilitatea de a mai acorda consultaţii medicale gratuite.

Medicii de familie spun că restanţele la plata serviciilor face ca achitarea utilităţilor să fie mult întârziată, iar stocurile de medicamente şi materiale sanitare să nu poată fi reînnoite. Mai mult, ei plătesc penalităţi de întârziere la sumele datorate administraţiilor fiscale.

Antena 3

×
Subiecte în articol: proteste medici de familie
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close