Antena 3 CNN Actualitate Primele declarații ale lui Mihai Pascu: ”Toată lumea vehiculează niște lucruri care nu sunt adevărate! Asta o să sune foarte prost...”

Primele declarații ale lui Mihai Pascu: ”Toată lumea vehiculează niște lucruri care nu sunt adevărate! Asta o să sune foarte prost...”

Mihai Pascu afirmă că situația generată de fiul său, Vlad, este un „dezastru”. „Nu pot schimba scaunul cu părinții aceea. Am trei copii, știu ce înseamnă asta”, adaugă el.

de Redacția Antena 3 CNN    |    09 Oct 2023   •   11:47

„Este un dezastru pentru noi. Ce pot să spun, este un dezastru pentru noi toți, nu numai pentru mine. Mă pun de cele mai multe ori și, sigur, nu pot schimba scaunul cu părinții aceia. Am trei copii, știu ce înseamnă asta. Ce pot să vă spun este că acest copil a greșit, a greșit foarte mult”, a declarat, luni, Mihai Pascu. la plecarea de la Tribunal.

„Eu când am venit în România am venit pentru ca să ne facem o lucrare stomatologică la Constanța, fix pentru 2 zile am avut bilet de avion, iar presiunea care a fost vizavi de mine, de familia mea, a fost foarte mare. Îmi cer scuze că nu sunt coerent, presiunile sunt foarte, foarte mari”, a mai afirmat Mihai Pascu. 

Acesta a declarat că situația din familia este dezastruoasă. 

„Ori sunt arestați, deci doi dintre ei, Vlad, fiul meu, pe care nu l-am văzut de două luni de zile. Când am venit în țară, am venit să-l văd”, a mai afirmat Mihai Pascu. 

El a spus că un alt dezastru care s-a abătut asupra lui și a familiei lui a constat în muniția pe care o avea în casă.

„Am fost vânător 20 de ani şi acum să vă spun, am uitat cifrul de la un seif în care țineam armele. (...) N-am putut să îl mai deschid (...). Ca urmare, răspund acum pentru acea muniție care era într-o sacoșă de cârpă și pe care nu am văzut-o atunci când am predat armele, arme pe care le-am predat din cauza faptului că, la 5 ani de zile, eu trebuia să mă duc ca să fac acea verificare (...) Drept urmare, răspund pentru faptele mele, vizavi de această... nici nu știu cum s-o numesc... greșeală. Poate că e prea puțin spus”, a mai declarat Mihai Pascu. 

În ceea ce îl privește pe fiul său, acesta spune că nu a avut foarte mulți bani la dispoziție. 

„El nu a avut bani la dispoziție! Toată lumea vehiculează niște lucruri care nu sunt adevărate. O să sune foarte prost, știți că toată lumea se așteaptă să dau niște răspunsuri, acelea de multimilionar da, și o să fac o glumă. Știți ce am fost înainte să fiu milionar. Miliardar!

Nu pot să spun că nu am avut niște afaceri. Nu pot să spun că nu am niște firme. S-a comentat despre firmele pe care le am, că sunt 10. Șase sunt nefuncționale”, a mai afirmat Mihai Pascu. 

 

×
Subiecte în articol: Mihai Pascu Vlad Pascu
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close