Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă privind cazul de la Timişoara

Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă privind cazul de la Timişoara

Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă privind cazul de la Timişoara
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    18 Noi 2019   •   17:46

Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică Timiş, a demarat o anchetă referitoare la cazul de la Timişoara, unde trei persoane dintr-un bloc, dintre care doi copii, au decedat, altele fiind internate în spital, informează un comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii DSP Timiş au prelevat probe de apă din locuinţele persoanelor afectate „în vederea determinărilor microbiologice şi fizico - chimice”.

Ministerul precizează că inspectorii sanitari nu au putut lua legătura direct cu administratorul blocului şi cu reprezentantul firmei de deratizare/dezinsecţie, deoarece sunt interogaţi de organele abilitate, urmând ca acest lucru să aibă loc imediat ce va fi posibil.

Citiți și: Raed Arafat, în cazul tragediei din Timișoara: "ISU a trimis echipe de investigare care pot să constate dacă există substanțe toxice"

„A fost identificată societatea de deratizare/dezinsecţie şi urmează să se efectueze un control pentru verificarea avizelor substanţelor biocide utilizate şi a modului cum au fost administrate. În şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă care a avut loc la Instituţia Prefectului Timiş începând cu ora 14.00 s-a hotărât evacuarea întregului imobil. În prima etapă, 45 de persoane care au fost evacuate şi cazate într-un liceu timişorean au fost verificate din punct de vedere igienico - sanitar de către inspectori ai SCSP din cadrul DSP Timiş”, se mai arată în comunicat.

Citiți și: Acuzaţii extrem de grave în cazul de la Timişoara, unde doi copii şi mama unuia dintre ei au murit, după o acţiune de deratizare

Potrivit datelor oferite de minister, în prezent sunt internaţi şapte pacienţi: patru adulţi (trei bărbaţi şi o femeie) în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în secţia de ATI, compartiment toxicologie, conştienţi, cooperanţi, sub supraveghere; trei copii cu vârste între 2 şi 8 ani în Spitalul de copii „Louis Turcanu” în stare bună.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close