Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Muncii îi cere scuze public unei bătrâne din Alba, care timp de 16 ani a primit o pensie calculată greşit

Ministrul Muncii îi cere scuze public unei bătrâne din Alba, care timp de 16 ani a primit o pensie calculată greşit

O bătrână din Alba a încasat timp de 16 ani o pensie mai mică decât îi se cuvenea. Un funcţionar de la Casa de Pensii a trecut în sistem un cod greşit. Greşeala a fost descoperită acum câteva luni, dar funcţionarul care s-a ocupat de dosarul bătrânei nu mai poate fi tras la răspundere pentru că a murit.

Ministrul Muncii îi cere scuze public unei bătrâne din Alba, care timp de 16 ani a primit o pensie calculată greşit
de Claudia Popovici    |    18 Sep 2020   •   12:15

Ana Bîrlocea din satul Tăuni, judeţul Alba, s-a pensionat anticipat în anul 2002. Doi ani mai târziu, Casa de Pensii Alba i-a emis o nouă decizie de pensionare pentru limita de vârstă, însă un funcţionar a introdus un cod greşit în sistem.

Astfel, timp de 16 ani, bătrâna a primit o pensie mai mică, din cauza unui calcul eronat.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, îi cere scuze public bătrânei

Într-o postare pe Facebook, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, i-a cerut scuze pensionarei

"Nu ați uitat cazul doamnei A.B. din județul Alba, pensionara căreia - deși i s-a calculat corect noua pensie la trecerea de la pensie anticipată la cea de limită de vârstă - nu i s-a făcut corect plata timp de 16 ani? Nici eu!

Alături de Casa Națională de Pensii și de parlamentarii liberali (Florin Roman) am modificat prevederea din lege. Am eliminat termenul de prescripție de 3 ani. De la intrarea în vigoare a noii prevederi, dacă o (nouă) decizie de pensie nu a fost pusă în plată în cuantumul corect iar pensionarul sesizează acest aspect, casa de pensii va fi obligată să plătească pensia integrală de la data înscrisă în decizia de pensie. Nu doar pentru o perioadă de 3 ani, cum se făcea până acum.

Sunt multe probleme. Parcă vin toate peste mine. Vechi și nerezolvate. Mici sau mai mari, le judec la fel. Nu renunț până nu se rezolvă. Cât de multe pot. Mă interesează schimbări de sistem, vreau să îndrept lucruri ca să nu se mai întâmple astfel de cazuri cum a fost cel al doamnei."

Greşeala a fost descoperită în urmă cu câteva luni, însă nimeni din vechea conducere nu a luat măsuri

"Cum o fi putut fostul director să stea liniștit (chiar cu capul la cutie) când cazul a arătat greșelile din perioada în care conducea Casa? Pe oamenii aceștia cărora nu le pasă (se vede din atitudine; nu am o problemă când văd recunoașterea greșelii și dorința de rezolvare) îi schimb sau declanșez procedurile administrative de evaluare. Oricum, indiferentă nu rămân pe principiul: lasă că trece timpul și se uită! Cei care își văd de treabă, nu au niciun motiv de îngrijorare. Facem treabă împreună! Indiferent de funcții, muncim împreună până îndreptăm problemele.

Îi cer, încă o dată, scuze doamnei A.B. Felul în care am înțeles să îi cer scuze domniei sale și celor care ar fi putut fi afectați a fost să rezolv problema ca să nu se mai repete!", a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

În 2002, la pensionarea anticipată, pensia femeii a fost de 400 de lei. A crescut până anul acesta la 704 lei. Dacă ar fi luat pensia calculată corect, ar trebuit să ia cu vreo 40 de lei pe lună mai mult.

×
Subiecte în articol: pensie Alba Violeta Alexandru
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close