Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: Aştept puterea exemplului românesc în criza refugiaţilor

Mircea Badea: Aştept puterea exemplului românesc în criza refugiaţilor

Mircea Badea: Aştept puterea exemplului românesc în criza refugiaţilor
Sursa foto: Foto: VideoNews
20 Sep 2015   •   23:55

Mircea Badea a explicat, în pasa cu emisiunea Sinteza Zilei, că este foarte curios să vadă puterea exemplului român, în contextul în care Ungaria a demonstrat că nu ştie să gestioneze criza refugiaţilor cu omenie.

 
"Sigur că Orban e cum e şi guvernul e cum e, poate că vom avea ocazia, noi, românii, fiind şi foarte exigenţi şi critici, să arătăm prin fapte cum ar trebui să se comporte nişte autorităţi. Sigur, nu se poate ca ungurii. Dar poate le arătăm noi. Prin puterea exemplului, poate stabilim noi standarde. Sigur, eu sper că nu vom avea ocazia, dar dacă va fi nevoie, poate o facem. E foarte bine, pentru că în acest moment nu mai avem datorii la FMI. Hotnews şi-a cerut şi scuze pentru faptul că a dezinformat. Deci ţara e destul de bine, tot reprezentantul FMI de la România ne spune că dacă se menţine ritmul de creştere, în următorii ani vom depăşi Grecia şi Portugalia. Poate se vor stabili noi standarde acum. Oamenii lui Băsescu sunt în funcţii, politicienii lui sunt pe val, deci aştept puterea exemplului românesc cu mare interes."
 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close