Antena 3 CNN Actualitate Misterul celor două găuri identice din Masa Tăcerii

Misterul celor două găuri identice din Masa Tăcerii

Misterul celor două găuri identice din Masa Tăcerii
Sursa foto: foto: wikimapia.ro
11 Noi 2016   •   17:38

În partea de nord-vest a Mesei Tăcerii, operă a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, se găsesc două orificii. Misterul acestora a fost desluşit de un ilustru profesor de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“, care le-a mărturisit foştilor săi elevi că, la finalizarea lucrărilor la Ansamblul monumental „Calea Eroilor“, autorităţile timpului au montat o tăbliţă explicativă pe care se menţiona şi numele autorului, scrie Adevărul.

Sorin Lory Buliga, un cercetător al operei şi artei lui Brâncuşi, a scos la iveală această întâmplare. El a aflat despre găurile misterioase care provin de la montarea plăcuţei explicative de la un fost elev al lui Stelian Sterescu (1910-1978), profesor de limba şi literatura română al Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“. La una din întâlnirile de după terminarea liceului, profesorul le-a povestit foşitilor săi elevi cum autorităţile din vremea respectivă au găsit de cuviinţă să monteze, fără aprobarea şi ştirea lui Brâncuşi, o plăcuţă explicativă.

Iancu Popescu, unul dintre discipolii profesorului, i-a relatat lui Sorin Lory Buliga ceea ce aflase chiar de la profesorul său, martor la evenimentele din perioada respectivă. „Profesorul le-a pus apoi următoarea întrebare: «Ştiţi povestea celor două orificii orizontale alăturate, din partea de nord-vest a Mesei?». Cum cei de faţă au răspuns cu un «Nu» unanim, magistrul le-a făcut cunoscut că existenţa lor este legată de un fapt petrecut în anul finalizării lucrării.

Mai mult, pe adevarul.ro.

×
Subiecte în articol: brancusi
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close