Peter Turnley, fotograf american, s-a urcat în primul autobuz către România, la începutul Revoluției din 1989. La intrarea în București, a întâlnit un grup de români fericiți că au scăpat de sub regimul lui Ceaușescu. Când și-au dat seama că străinii intrau în oraș, au început să strige „Victorie” și „Libertate”, ”Glorie” ”Fraternitate”. Din tot puhoiul de lume, un chip blajin i-a atras atenția fotografiului, o figură ce dezvăluia un cumul de sentimente.
Impresionat, Peter l-a fotografiat iar enigma a rămas până când destinul a făcut ca cei doi să se reîntâlnească. Întors la București pentru a participa la primele alegeri libere, fotograful a amuțit când la ușa camerei sale de hotel era bărbatul din fotografie cu o bucată de ziar în mână.
La 30 de ani de la Revoluție, Peter Turnley, într-o postare pe pagina sa de Facebook a rememorat acele clipe pe care le consideră una dintre cele mai mari coincidențe extraordinare ale vieții sale de fotograf.
„În primele zile ale Revoluţiei Române, în Decembrie 1989, am zburat de la Paris la Varna, Bulgaria, cu un avion de marfă, plin cu alimente şi medicamente, împreună cu Bernard Kouchner care era director la „Medici fără frontiere“. Erau mulţi jurnalişti în avion, findcă aeroportul din Bucureşti era închis şi asta era cam singura modalitate de a intra în România. Când am ajuns aproape de Bucureși, era o mulţime de oameni pe acel drum drum. În momentul în care autobuzul în care ne aflam a oprit, aceștia au realizat că era plin de străini. Atunci, mulțimea de pe stradă a izbucnit în urale şi ne arătau cu degetele semnele unei victorii. Însă, cel mai mult mi-a atras figura bărbatului din centrului fotografiei”, povestește Peter Turnley.
„Era chiar omul din fotografie”
„Am fost impresionat de complexitatea expresiilor de pe chipul său, un amestec de bucurie și tristețe. După o vreme, fotografia respectivă a fost publicată și a câștigat o competiție internațională, World Press Photo, la una dintre categoriile individuale. După câteva luni m-am întors în România pentru a asista la primele algerile electorale. Purtam în geantă o copie a fotografiei, sperând că îl voi întâlni pe acel bărbat. Într-o zi m-am întors în camera mea de hotel de la Intercontinental, şi când mă îndreptam spre cameră, văd un om stând lângă uşa mea. M-am uitat la el şi spre uimirea mea, era chiar omul din fotografie. Am alergat la recepţie să găsesc pe cineva care să-mi traducă şi am intrat în camera mea de hotel. Eram atât de bucuros că l-am găsit şi l-am întrebat cum a reuşit să mă găsească la acest hotel. În acel moment, a scos atunci o bucată tăiată dintr-un ziar românesc, care publicase fotografia cu un articol care dezvăluia faptul că Peter Turnley câştigase premiul World Press Photo cu această fotografie. Mi-a zis că a mers la Ambasada SUA din Bucureşti şi a întrebat dacă ştie cineva cum mă găseşte, iar cineva i-a spus că jurnaliştii obişnuiesc să stea la Hotelul Intercontinental. Şansele ca să mă găsească, iar eu să mă întorc la Bucureşti erau infime”.
„Mi-a spus că văzuse un camion plin cu cadavre.”
„L-am întrebat dacă poate să-mi explice melanjul de bucurie şi tristeţe de pe chipul lui. Mi-a spus că exact cu câteva momente înainte să fie făcută fotografia, văzusem un camion plin cu cadavre – români care fuseseră ucişi în noaptea dinainte, în toiul violenţelor Revoluţiei. Soţia lui era invalidă de mulţi ani şi el ştia prea bine ce înseamnă să trăieşti greu.
Din păcare, după acești 30 de ani, nu i-am aflat numele şi nu am idee ce s-a mai întâmplat cu el. Dar o să spun, faptul că am trăit un asemenea moment, al acestei întâlniri providenţiale, şi că am putut să ascult explicaţia acestui om despre enigma acestei fotografii a fost una dintre coincidenţele extraordinare ale vieţii mele de fotograf”, este mesajul emoționant scris de Peter Turnley pe pagina sa de Facebook.
