Antena 3 CNN Actualitate Gheorghe Nastasia, un fost colaborator al Elenei Udrea din Ministerul Dezvoltării, urmărit penal pentru luare de mită

Gheorghe Nastasia, un fost colaborator al Elenei Udrea din Ministerul Dezvoltării, urmărit penal pentru luare de mită

Gheorghe Nastasia, un fost colaborator al Elenei Udrea din Ministerul Dezvoltării, urmărit penal pentru luare de mită
22 Sep 2016   •   12:31

Gheorghe Nastasia, fost consilier al Elenei Udrea în perioada în aceasta era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, este urmărit penal de procurorii DNA pentru luare de mită într-un nou dosar privind finanţarea campaniei electorale din 2009, fiind cercetat sub control judiciar.

În acest dosar, potrivit unor surse judiciare, ar fi implicate şi Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, şi Elena Udrea.

"Se fac cercetări în legătura cu infracţiuni de luare de mită şi este vorba de denunţul formulat de o persoană că, în perioada 2009, atunci când a fost campania electorală, ar fi contribuit cu sume de bani pentru campania prezidenţială. (...) Este vorba despre un denunţător care avea mai multe contracte cu Ministerul Turismului în acea perioada. (...) Clientul meu are calitate de suspect, acuzat de luare de mită. Este cercetat sub control judiciar", a afirmat, la sediul DNA, Vasile Pleşa, avocatul lui Gheorghe Nastasia.

Potrivit unor surse judiciare, valoarea sponsorizărilor din campania electorală s-ar ridica la câteva sute de mii de euro.

Citește și: Ioana Băsescu și Elena Udrea, audiate la DNA într-o anchetă ce vizează campania electorală din 2009

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close