Antena 3 CNN Actualitate Negocierile dintre mineri şi conducerea CNH au eşuat. Protestatarii îi cer ministrul Economiei să vină la Valea Jiului

Negocierile dintre mineri şi conducerea CNH au eşuat. Protestatarii îi cer ministrul Economiei să vină la Valea Jiului

Negocierile dintre mineri şi conducerea CNH au eşuat. Protestatarii îi cer ministrul Economiei să vină la Valea Jiului
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    05 Mar 2012   •   17:12

Negocierile dintre mineri şi conducerea Companiei Naţionale a Huilei (CNH) au eşuat, luni după-amiază. Aproximativ 800 de mineri protestează şi la această oră în curtea Companiei Huilei din Petroşani.

Minerii spun că nu vor renunţa la protest şi cer ministrului Economiei, Lucian Bode, să vină în Valea Jiului.

Luni, în jurul orei 13, o delegaţie a minerilor, din care făcea parte şi liderul de sindicat Tiberiu Cozma, a intrat la discuţii la directorul general al CNH, Constantin Jujan.

Sute de mineri de la Exploatarea Minieră Lonea şi Lupeni au plecat luni, în jurul orei 11.00, pe jos, spre sediul Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani. Ortacii au refuzat să mai intre în subteran în această dimineaţă.

Potrivit unor surse al Antena 3, sediul Companiei Naţionale a Huilei a fost evacuat de jandarmi. Minerii fac parte din schimburile unu şi doi şi vor urma traseul de aproape zece kilometri între oraşele Petrila şi Petroşani.

Oamenii sunt nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de faptul că revendicările nu le-au fost ascultate.

La începutul acestui an, minerii au căzut de acord cu Ministerul Economiei asupra unor modificări în contractul de muncă, dar acestea nu au fost respectate.

Ministerul Economiei a încheiat un protocol cu sindicatele minerilor din CNH privind acordarea ultimei tranşe din salariile compensatorii ale celor 900 de angajaţi disponibilizaţi în 2011 din companie, precum şi creşterea preţului de vânzare a huilei către producătorii de electricitate.

Protocolul face referire şi la actualizarea grilei de salarizare prin indexarea sporului de pericol, dar şi la angajarea forţei de muncă tinere la CNH.


×
Subiecte în articol: mineri proteste salarii compensatorii
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close