Antena 3 CNN Actualitate Nervi întinși la maximum în Vama Nădlac. Un român susține că a fost agresat de vameșii maghiari: 'Am fost trataţi ca nişte animale'

Nervi întinși la maximum în Vama Nădlac. Un român susține că a fost agresat de vameșii maghiari: 'Am fost trataţi ca nişte animale'

Un român nevoit să aștepte 24 de ore în Vama Nădlac susține că a fost agresat de vameșii maghiari pentru că a încercat să organizeze singur coloana de mașini.

Nervi întinși la maximum în Vama Nădlac. Un român susține că a fost agresat de vameșii maghiari: 'Am fost trataţi ca nişte animale'
Sursa foto: Captură video
20 Mai 2020   •   20:20

Bărbatul, care este șofer de camion și se afla în mașina personală împreună cu soția gravidă, spune că a luat atitudine nemulțumit de conduita șoferilor care depășeau coloana formată. El a decis să se poziționeze pe a doua bandă de circulație pentru a le bloca accesul celor care încercau să fenteze rândul. Românul spune că organizarea ar fi trebuit să fie făcută de vameșii maghiari, cu care a și intrat în conflict, relateză Adevărul.

„Am venit în ţară pentru că am văzut că nu mai este nevoie să stai în carantină, ci doar în izolare. Sunt plecat de 30 de ani în străinătate. M-a anunţat un prieten despre situaţia din vamă, aşa că mi-am cumpărat provizii. Eram în maşină cu copilul şi cu soţia care este gravidă. Unii dintre cei care aşteptau în coloană la vamă intrau în faţă. Până la urmă, cei de la vamă ar fi trebuit să ne organizeze. Am încercat să discut cu ei, ca să nu le mai dea voie să iese din coloană. Au fost două maşini de Bucureşti şi Bacău pe care le-au întors în urma intervenţiei mele. Nu au mai dat voie să se circule şi să vină în vamă pe drumul naţional şi ne-au dat drumul să înaintăm, dar tot veneau maşini care intrau în depăşire şi nu respectau rândul. Am ieşit din coloană şi am pus maşina, cu acordul tuturor, cam pe jumătatea drumului ca să nu mai treacă“, a povestit românul.

Atitudinea sa nu a fost pe placul vameșilor maghiari.

„Le-am explicat în engleză ce se întâmplă şi de ce am procedat în acest fel. Când a venit maşina de poliţie în dreptul meu, unul dintre vameşii maghiari a dat cu uşa în mine în mod intenţionat. Am reuşit să mă retrag puţin, pentru că altfel m-ar fi lovit mai rău peste picioare. Au sărit alţi doi vameşi din dubă, care vorbeau în maghiară. Altul a venit la mine şi mi-a dat peste mână şi m-a împins. Am reacţionat şi eu, firesc. A venit apoi altcineva care a vorbit mai frumos şi a încercat să calmeze lucrurile“, a relatat bărbatul.

„De 30 de ani de când vin mereu în ţară nu am văzut aşa ceva. A venit Crucea Roşie şi ne-a adus două sticle cu apă, dar în rest nu ni s-a asigurat nimic. Nu am avut o toaletă la dispoziţie. Am fost trataţi ca nişte animale“, a mai spus românul. 
 

×
Subiecte în articol: Nadlac
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close