Antena 3 CNN Actualitate Nicolae Ciucă, anunţ despre pensii şi majorarea punctului de pensie

Nicolae Ciucă, anunţ despre pensii şi majorarea punctului de pensie

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre o anvelopă pentru majorarea pensiilor de 15% pentru a acoperi impactul pe care inflația l-a produs în nivelul de trai al românilor. "Aşa mi se pare normal", a spus acesta.

Nicolae Ciucă, anunţ despre pensii şi majorarea punctului de pensie
Sursa foto: Arhiva Antena 3
de Claudia Popovici    |    14 Noi 2022   •   17:00

"Anvelopa trebuie să fie de 15 % pentru că așa mi se pare normal ca cetățenilor să li se poată acoperi impactul pe care l-a produs inflația.

Am stabilit foarte clar că măsurile asumate și stabilite pentru acest an vor continua și anul viitor.

Ca atare, acel one-off 50 de euro la fiecare 2 luni va continua și anul viitor. Iar legat de ceea ce urmează să stabilim pentru valoarea cu care se măresc pensiile, vă rog să aveți încredere că vom face în așa fel încât ele să se înscrie în cuantumul care se cuvine de la buget, în procent de 15%.

"Este neconstituțional să mărim eșalonat punctul de pensie"

Eu v-am spus care este decizia pe care am discutat-o și care se profilează în acest moment.

Este neconstituțional să mărim eșalonat punctul de pensie. Nu, nu putem să avem creșteri diferențiate pe pensie", a explicat Nicolae Ciucă. 

Declarația vine după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut duminică seara o majorare diferențiată a pensiilor.

„Nu sunt de acord cu un procent egal la pensii, ci diferențiat. O să fie un procent fix pentru toată lumea pentru contribuție, nu partea specială.

Este clar ca așa o să fie propunerea de la Muncă și Finanțe, nu pot să dau mărire la partea de pensie specială. Sunt încă în România pensii de 1500 de lei, trebuie o mărire mai mare, și sustenabilă, încadrată în anvelopă, dar și legala.

Să mărim în funcție de mărime pensiile”, spunea, duminică seara, Marcel Ciolacu.

 

×
Subiecte în articol: crestere pensii punct de pensie
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close