Antena 3 CNN Actualitate Ninsori şi vânt puternic în Muntenia şi Dobrogea, până luni dimineaţa

Ninsori şi vânt puternic în Muntenia şi Dobrogea, până luni dimineaţa

Ninsori şi vânt puternic în Muntenia şi Dobrogea, până luni dimineaţa
Sursa foto: Foto; Pexels.com
11 Feb 2018   •   10:00

Update: Codul galben de vânt şi ninsori viscolite a fost prelungit de meteorologi pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, acesta rămânând în vigoare până duminică la ora 20. Porturile Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea au fost închise.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că este cod galben de vânt în judeţele Constanţa şi Tulcea, rafalele putând atinge 55 de kilometri pe oră.

Update: Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţa, atenţionare cod galben de vânt în cinci judeţe din ţară. În unele zone ninge, iar zăpada aşternută va fi viscolită.

Sunt sub atenţionare cod galben de vânt judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa.

Viteza vântului va atinge şi depăşi la rafală 55 – 60 de kilometri pe oră.

Potrivit meteorologilor, în Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa sunt posibile ninsori viscolite.

Atenţionarea este valabilă până la ora 14.00

Știre inițială: Sudul şi estul Munteniei, precum şi cea mai mare parte a Dobrogei se află sub o informare meteo de ninsori şi vânt puternic, valabilă de duminică dimineaţa, de la ora 6:00, până luni, la ora 4:00.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în sudul şi din estul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10-15 l/mp). În intervalul menţionat se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în judeţele Călăraşi şi Constanţa.

Meteorologii precizează că vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45-55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Pe litoral rafalele vor depăşi 60-65 km/h, dar precipitaţiile vor fi mixte.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM precizează că va actualiza informarea de vreme rea.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close