Antena 3 CNN Actualitate Nivelul de absorbţie a fondurile europene a crescut cu 1,4% în noiembrie

Nivelul de absorbţie a fondurile europene a crescut cu 1,4% în noiembrie

Nivelul de absorbţie a fondurile europene a crescut cu 1,4% în noiembrie
Sursa foto: Foto: gobankingrates.com
08 Dec 2013   •   22:14

Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 25,96%, la sfârşitul lunii noiembrie, în creştere cu 1,4% faţă de octombrie, potrivit datelor publicate de Ministerul Fondurilor Europene, prezentate de Mediafax.
   
România a atras 4,98 miliarde de euro, până la sfârşitul lui noiembrie, ceea ce reprezintă 25,96% din fondurile structurale şi de coeziune alocate în perioada 2007-2020. În octombrie, rata de absorbţie a fost de 24,56%, astfel că luna trecută creşterea a fost de 1,4%. 
   
În ceea ce priveşte declaraţiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană acestea sunt în valoare de 5,15 miliarde de euro (26,83%), faţă de 4,96 miliarde de euro (25,85%) în octombrie.
   
Cea mai mare rată de absorbţie se înregistrează pe Programul Operaţional Regional - 44,19% (1,64 miliarde de euro), unde creşterea a fost de 1,8%.
   
Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) a avut cea mai mare creştere în procente în noiembrie - 3,05%, de la 14,45% (369 milioane de euro) la 17,50% (447 milioane de euro).
   
Trei programe - POS Transport, POS Mediu şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - au avut creşteri de sub un procent.
   
Plăţile interne către beneficiari au ajuns la 32,53 miliarde de lei (34,15%), în noiembrie, faţă de 31,21 miliarde de lei (32,48%) în octombrie.
   
Ministrul Eugen Teodorovici şi-a propus la preluarea mandatului, în decembrie 2012, o rată de absorbţie de 50% până la sfârşitul anului 2013.
   
În luna martie, la Conferinţa MEDIAFAX Talks about SMEs, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că în acest an România are obligaţia să emită facturi de 6,5 miliarde de euro pentru investiţii din fonduri europene, ceea ce înseamnă o creştere a gradului de absorbţie de la 12% anul trecut la 50%.

×
Subiecte în articol: Ministerul Fondurilor Europene
Parteneri
Vremea de Paște și 1 mai. ANM anunță când se încălzește
x close