x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Noi înregistrări din dosarul RCS&RDS - Antena 3: ”`nea Traian și Răducu”, acasă la Zoltan Teszari

de M.Z.   •   18 Mai 2017   •   22:32
Noi înregistrări din dosarul RCS&RDS - Antena 3: ”`nea Traian și Răducu”, acasă la Zoltan Teszari 418

Noi înregistrări telefonice în care apar mogulii RCS&RDS, dar și ”`nea Traian” ori ”Nuți” sau ”Răducu” au fost prezentate joi, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

”Este vorba despre mogulul sistemului, Zoltan Teszari, cel care patronează RCS&RDS”, a început Mihai Gâdea seara dezvăluirilor.

Într-o discuție cu subordonatul său Ioan Bendei, Zoltan Teszari îi spune acestuia că a fost vizitat de ”`nea Traian și Răducu” - nume ce duc cu gândul la Traian Băsescu și ginerele acestuia, Radu Pricop - care au stat la el ”până seara”.

Vizita a avut loc pe 20 aprilie 2013, la numai o zi după denunțul făcut de Ioan Bendei împotriva lui Sorin Alexandrescu, fostul director general Antena TV Group.

Potrivit informațiilor Antena 3, în ziua în care Traian Băsescu (pe atunci președinte) a fost acasă la Zoltan Teszari, el nu a fost la Cotroceni.

În discuția de la dosar dintre Zoltan Teszari și Ioan Bendei, difuzată la Antena 3, apar nume precum ”`nea Traian”, Nuți, Răducu. 

Elena Udrea este cunoscută ca Nuți, iar Radu Pricop este ginerele lui Traian Băsescu. Tot Radu Pricop este avocatul lui Ioan Bendei din 2014, având delegație de la RCS&RDS.

Dovezi ascunse de procurori din dosar: Se cerea suspendarea licenței Antena 3

În înregistrarea dintre cei doi, mogulii RCS&RDS, se vorbește și de suspendarea licenței Antena 3, aceasta fiind o solicitare a lor din dosar, unde se constituiau ca parte vătămată.

În dosar, ei cer ”să se aplice și pedeapsa complementară a suspendării activității Antena 3”, potrivit unui document prezentat la Sinteza zilei.

Apoi, ”ținta” ar fi să se ajungă la ”bătrânețu`”.

sati