Antena 3 Actualitate Operele lui Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, acoperite de vegetaţie

Operele lui Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, acoperite de vegetaţie

02 Aug 2018   •   15:07
Operele lui Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, acoperite de vegetaţie
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3

Operele marelui sculptor român Constantin Brâncuşi expuse la Târgu Jiu sunt invadate de buruieni. Scaunele din piatră sunt pe jumătate verzi, formațiuni de mușchi verde putând fi văzute și pe Masa Tăcerii și Poarta Sărutului, iar autorităţile asistă neputiincioase la creşterea vegetaţiei. Primăria spune că nu are bani anul acesta să se ocupe de curăţarea operelor.

O curăţare corespunzătoare nu s-a mai făcut tocmai din anul 2013, iar capodoperele sunt într-o stare de deterioare. Cele mai afectate sunt piesele de pe Aleea Scaunelor, unde fiind acoperite pe mai mult de 50% din suprafaţă cu material vegetal. Cu siguranţă şi ploile din ultima vreme au favorizat prezenţa muşchilor pe operele din piatră. Autorităţile locale spun că abia anul viitor vor întocmi un raport cu metodele de întreţinere, pentru Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor şi Poarta Sărătului. Până atunci, nu mai sunt bani.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close