Antena 3 CNN Actualitate Persoanele cu boli psihice, tratate ca în Anglia: grădină terapeutică în curtea spitalului

Persoanele cu boli psihice, tratate ca în Anglia: grădină terapeutică în curtea spitalului

Persoanele cu boli psihice, tratate ca în Anglia: grădină terapeutică în curtea spitalului
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    13 Iun 2014   •   10:56

Prima gradină terapeutică din România amenajată în incinta unui spital de psihiatrie a fost inaugurată la Arad. Este întinsă pe 1500 de metri păstraţi şi are peste 3000 de de plante viu colorate pe care pacienţii le îngrijesc, ca parte a terapiei.


Ideea a fost inspirată din spitalele din Vest, unde terapia prin horticultură a dat rezultate, mai ales la bolnavii psihic.

Spitalul de boli psihice din localitatea arădeană Mocrea are o grădină specială, cu mii de flori şi plante senzoriale, aromatice şi relaxante. Prin îngrijirea acestei grădini, bolnavii s-ar putea vindeca mai repede, spun medicii.
 
"În urma colaborării cu o asociaţie din Anglia şi cu un spital de psihiatrie din Ungaria ne-am gândit că ar fi bine ca bolnavii să aibă şi alte activităţi decât cele medicale. Şi de aici s-a născut ideea acestei grădini terapeutice", a spus managerul spitalului, Monica Pele.

Bolnavii au ocazia să vadă roadele muncii lor şi să contribuie personal la frumuseţea locului. 
 
Totodată, proiectul s-a bucurat şi de sprijinul autorităţilor judeţene. 
 
Amenajarea grădinii a costat 30.000 de lei, iar de ea vor beneficia toţi cei 150 de pacienţi ai spitalului de boli psihice din Mocrea.
 

×
Subiecte în articol: Arad
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close